Autor: Laura
Accentul este pus cvasi-obsesiv pe familie si pe legaturile dintre cei ce o compun. Termenul de "membru al familiei" este luat cat se poate de in serios, asemenea unui organism complex, care functioneaza anevoios atunci cand isi pierde o componenta: copiii nu au tata, mama copiilor a fugit de acasa de la o varsta frageda (parintii nefiind de acord cu relatia ei amoroasa), iar nepotii incearca, pentru prima oara in viata, sa isi cunoasca bunicii, in ciuda evenimentelor tragice, misterioase, care au produs o ruptura in trecut. Numai ca, sub un zambet si-o figura blanda, se pot ascunde lucruri greu digerabile chiar si pentru una pereche nepoti plini de imaginatie si de avant in necunoscut.
Nu cred ca un shaky camera mai este de luat in considerare astazi, atunci cand vrei sa presari o nota de realism in povestea horror. Experienta cinematografica a ajuns la un soi de saturatie, cel putin din ochii mei obositi si plictisiti de aceeasi tehnica reluata obsesiv (The Blair Witch Project, Paranormal Activity, REC, Cloverfield; iar lista de filme solide poate continua generos). Asa incat, nu ideea a lipsit, ci tehnica aplicarii ei, mai ales ca scenaristul a parut indecis in clasarea propriei creatii: comedie neagra sau film horror.