Autor articol: Marcel Prost
Multumim distribuitorului filmului in Romania, RoImage!
CP nu e nici pe departe un dezastru; arata acceptabil, are atmosfera solida, iar fanii lui mexicanului vor fi satisfacuti pe de-a-ntregul, inclusiv prin aportul celor doua prezente care dau o nota erotica povestii (Hiddlestone si Chastain).
Din pacate, Crimson Peak e un film nascut invechit si ieftin, un simplu colaj al toposurilor lui del Toro; de la intrigi (iubirea pretinsa, crima din dragoste de bani), efecte ( reprezentarea fantomelor, miscarile bruste ale camerei, volumul brutal la scene horror), unghiuri de filmare (trecerea prin pereti, coborarea etajelor cu focusul pe o scena de la parter), pana la personaje si interactiuni intre personaje ("fata tatei", impostorul cu constiinta, sora dementa, molia) - toate acestea sunt depasite, fumate, obosite, iar regizorii creativi le-au scos la pensie de ceva vreme. Nu si del Toro; el isi cauta inca pasiunea printre exponatele propriului sau muzeu.
Nu mi s-ar fi trezit asa de tare reflexul de voma, daca n-as fi vazut la George Miller, cu zece ani mai batran ca del Toro, cum se face un film comercial nou, cu toposuri vechi: prin munca si vointa. Del Toro, in Crimson Peak, e atat de lenes si atat de calat in zona ieftinaciunii comerciale, incat scoate un film mediocru, sub toate aspectele; dialogurile ajung pana la maxim nivelul scolii generale, problematica e una atat de usoara incat se poate rezolva cu un Casio solar, starul erotic Hiddlestone nu lipseste din nicio scena, ba ne arata si curul (nu ca as avea ceva impotriva lui, insa cand camera sta lipita numai de prima pagina a Cosmopolitanului, e semn ca altceva nu prea are de zis autorul).
Ce aduce CP in sala sunt femeile indragostite de Hiddlestone, barbatii indragostiti de Pacific Rim, amintirea Labirintului lui Pan si speranta ca un horror facut de del Toro e mai bun decat un horror facut de Average Joe; la iesire din sala, toate acestea stau inca in picioare. Nu si CP, insa.
P.S. Laura:
CP e o incantare vizuala, mai ales pentru amatorii dulcelui stil clasic. Tocmai cand ma pregateam sa spun ca genul horror inca are la baza motive desuete si ca suntem speriati de aceleasi si aceleasi lucruri, vin doi regizori, cu abordare proaspata, care-mi darama teoria: Jennifer Kent (cu-al ei Omulet Negru din The Babadook), precum si Robert Eggers cu tulburatorul The Witch (cine ar mai putea crede ca se pot face filme impecabile cu vrajitoare si habotnici religiosi?).
Din pacate, del Toro nu e printre ei si ma tem ca omul a creat un asemenea standard cinematografic, pe care nu il va putea depasi in veci. Dupa o experienta atat de fascinanta precum cea a Labirintului lui Pan, intelegi cat de lenes a fost del Toro in Crimson Peak. E el versus obsesiile lui, casa lui scartaitoare, stafiile si monstruletii din dulapul lui, dar nu neaparat si din al nostru. Dezamagirea rezulta, cu siguranta, din asteptari mari, mult prea mari. Scenariul e al unui copil speriat de zeci de ani de aceleasi lucruri: parintele e bun, strainul e rau, oamenii ucid pentru bani, sexualitate devianta, stafii care vor dreptate etc.
Personal, raman la Gaslight-ul lui Cuckor, cand vine vorba de atmosfera gotica, sot chitit sa faca bani si sa-si nauceasca muierea de cap. La vremea aia, filmul avea sens...
