Multumim distribuitorilor filmului in Romania, Micro Film și Parada Film!
Autor articol: Marcel Prost
Nota: 8,5 (Marcel)
Regia: Radu Jude
Gen: drama, istoric
Ca sa nu mai ramanem corigenti la istorie si civilizatie (ca de obicei), Jude isi pune halatul de doctor si nasul de clovn si, cu o mana pe bisturiu iar cu cealalta pe drujba, purcede hotarat la arta. Pacientul: mitul siropos si ipocrit de popor drept, brav si viteaz, crescut cu frica lui dumnezeu si cu echitatea sociala in suflet, cast si fecund ca o virgina. In care Jude, pana la urma, baga drujba, chiar daca uneori strident, alteori cu mestesug si eficient.
Filmul e alb-negru, lucru care, pentru straini, e doar o fitza artistica; pentru romani nu-i. Perspectiva idilica asupra societatii vorbitoare de romana isi are radacinile in imagistica de pana in '89 (printre ai carei reprezentanti de seama e si Sergiu Nicolaescu), cultivata si controlata de Partid. Toate filmele de pana in '89 se vedeau alb-negru din cauza ca majoritatea televizoarelor erau alb-negru; Jude loveste cu aceeasi bata cu care a fost lovit.
In plus, nici Creanga, Sadoveanu, Slavici sau Rebreanu n-au stat degeaba, ci au pus umarul la aceeasi imagine a romanului simplu si sarac, dar spiritual, cinstit, drept, muncitor si iubitor de viata si voie buna. Jude ridica presul si vara camera in zonele foarte bine ascunse, pentru a scoate pe ecran ura, mizerie, prostie, rasism, sclavagism si mai toate bubele de care lumea civilizata s-a tratat deja, prin recunoastere si responsabilizare. Romanul a ramas agatat de o imagine istorica atat de indepartata de adevar, incat constituie o provocare evidenta pentru cinicul regizor.
Jude e doctorul care iti spune ca sifilisul nu e boala poetului, ci a mizeriei si promiscuitatii; si ca nici macar nu e vorba de sifilis, ci de sculament. Care nici macar nu ti s-a dat, ci l-ai luat de buna voie si ai mai si platit.
Dupa proiectie, la discutia cu echipa de film, am simtit in sala un elefant, mare si roz, care a iesit precum a intrat: tiptil. E vorba de tigani si sclavia lor (abolita 20 de ani mai tarziu, fata de data la care e plasata povestea, 1835). Cata vreme istoria nu vorbeste despre asta, e ca si cum n-ar fi existat, nu? La fel a fost si aseara, la Q&A: "ce copil frumos, cum s-a mai distrat el jucand intr-un film!"... Raspunsul lui Alberto Dinache, "au venit si m-au luat de la scoala", e, fara intentie, ironic. Jude pune pe ecran un melanj rasial atat de eterogen, incat ma gandesc daca nu cumva "aferim" e un eufemism pentru "Misto!". Evident, romanului nu-i (mai) e frica de popi, dar ii e frica de tigani.
"Eastern"-ul Aferim! e un periplu liniar al unui vanator de recomense in cautarea unui tigan sclav, fugit de la boier de spaima mortii; tiganul si boieroaica s-au intamplat in acelasi grajd, iar acum boierul cauta razbunare si il trimite pe zapciul Constandin sa-i aduca victima sub secure. Ceea ce zapciul, in spiritul hotararii cervantesiene, al visarii shakespeariene si al framantarilor cehoviene, purcede.
De rau: vocea nu are canal dedicat, nu e filtrata de zgomot, iar dictiunea e pe alocuri groaznica. Arhaismele si vorbele de duh sunt exagerat de multe, pe cand unele fraze sunt construite modern, cu gerunzii, acorduri intre subiect si predicat, topica moderna. Tot de rau e supraincarcarea cu "caterinca", dar explicabila din pespectiva mesajului: sub hazul de necaz si bascalie, romanii ascund monstri teribili.
In acelasi spirit cu Dupa dealuri, dar mult mai visceral si mai salbatic, Aferim! e o cruciada impotriva aparentelor si ipocriziei. De vazut.
