Multumim distribuitorului filmului in Romania, Odeon Film!
Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 8,75/10 (Laura 9; Marcel: 8,5)
Regia: Alejandro González Iñárritu
Gen: comedie, drama
Morala: Birdman e o piesa de teatru despre un film in care se joaca insasi piesa de teatru.
Similare ca atmosfera si abordare a fantasticului: Watchmen, The Men Who Stare at Goats; similare ca metafora (amestecul dintre realitate si teatru): Being John Malkovich, Venus in Fur.
Ca inovatie si spectaculozitate, filmul le apartine intr-o masura mai mare lui Emmanuel Lubezki (director de imagine), Antonio Sanchez (coloana sonora, tobosar), Michael Keaton si Edward Norton, decat regizorului Alejandro González Iñárritu...
Intreaga actiune e filmata dintr-un singur cadru (precum Russian Ark); chiar daca trec zile, chiar daca un personaj se priveste pe sine peste cateva ore, facand altceva, senzatia e ca totul se leaga in mod unitar, organic, precum traversele unui roller-coster. "Lipiturile" intre cadre sunt insesizabile, totul e unificat intr-o singura scena.
Metafora "lipirii contrariilor" e cheia intregului film; noaptea trece in zi si ziua in noapte, Riggan (Michael Keaton) se priveste pe sine din culise, jucand in What We Talk About When We Talk About Love, vorbeste cu alter-ogo-ul sau, Birdman, ba chiar joaca rol dublu in propria piesa (aparent interpreteaza personajele Mel si Ed, iubitii antagonici ai Teresei).
Pe de alta parte, "metafora" asta, dezbracata de vizualul spectaculos, e o simpla schizofrenie; Riggan aude voci, devine violent cu actorii mai buni ca el, isi fugareste (fosta) nevasta cu un cutit, strigand ca o iubeste, se viseaza zburand, se joaca cu pistoale incarcate, pe post de recuzita. Ceea ce schimba nota psihiatrica a povestii intr-una artistica e, pe langa imaginea si sunetul excelente, scenariul.
.jpg)
La prima vedere, tragedia unei foste vedete (Riggan, sanchi, Michael Keaton, de fapt) de blockbuster cu doua sequel-uri (Birdman, sanchi, Batman, de fapt) e prea departe pentru empatie. Filmul e plin de glumite si ironii; sunt luati in tarbaca de la Justin Bieber, la George Clooney si Robert Downey Jr., dupa modelul cinic al mosilor din Muppets. Probabil asta si califica filmul drept comedie... Din acest unghi, Birdman e o deziluzie ipocrita, o confuzie comuna intre non-blockbuster si arta. Discursul Tabithei (Lindsay Duncan), critic de teatru cu staif, care uraste a priori incercarea unei foste vedete de Hollywood de a face arta, intareste impresia ca dramoleta Birdman e doar rezultatul frustrarilor de "geniu nerecunoscut" ale lui Iñárritu.
Din fericire, pare sa mai existe un nivel, meta-cucu, cum e la moda acum, care lipeste contrariile. Anume, Birdman-filmul este el insusi o punere in scena a lui What We Talk About When We Talk About Love.
What We Talk About When We Talk About Love e o colectie de povestiri din 1981, scrise de Raymond Carver; una dintre ele poarta chiar numele colectiei, iar Birdman e un colaj de personaje si situatii din mai multe alte povestiri. Relatia schioapa a lui Riggam cu fiica sa, Sam (Emma Stone), personajul "Sam" (cu istoricul sau de fosta dependenta de droguri, fosta rehab, actuala suicidara si in cautare de iubire kinky), relatia lui Riggan cu fosta sotie (pe care o alearga cu cutitul, strigand c-o iubeste, la care s-ar intoarce daca l-ar mai lasa), personajul lui Norton - actorul fals oriunde cu exceptia scenei, obsedat de propria-i (im-) potenta si, astfel, hipersexual - toate acestea sunt scene si personaje din What We Talk About When We Talk About Love.
Metoda a mai fost folosita (cel putin) si in Upstream Color, al lui Shane Carruth: filmul are o cheie primara, la vedere (fantezie cu viscere si activisti eco, pe ciuperci), dar insuficienta pentru a explica in intregime personajele si motivatiile lor; abia cu o a doua cheie (faptul ca filmul e o ecranizare / adaptare a cartii lui Thoreau) lucrurile se leaga logic, iar filmul trece de la thriller halucinant la manifest social si filosofic.
La capitolul neelucidate / "ceva in ochi": hipersexualizarea unor scene, pe care as pune-o pe seama scenariului originar (What We Talk About When We Talk About Love) care abunda in scene frivole. Pe de alta parte, presupun ca da bine la incasari, fiind singurul trop evident-comercial, care sa mai atenueze gustul de anti-erou.
Critic vorbind, nu e un film despre arta sau nu mai multa decat am gasi pe Broadway...
Birdman e un "mise en abime" postmodern, uluitor si schizoid, despre confuzia dintre arta si orgoliul ranit al andropauzei.
