Multumim Parada Film, distribuitorul filmului in Romania!
Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 9/10 (Laura 9; Marcel 9)
Regia: Dietrich Brüggemann
Gen: drama
Nota Cinemateca: 9/10 (Laura 9; Marcel 9)
Regia: Dietrich Brüggemann
Gen: drama
Despre prostie, in formele ei eufemice de "fundamentalism religios" si "familie nevrotica"
Patimile Mariei e o tragedie brutala, sub o masca semi-comica si aparent spirituala.
Filmul a luat premiul juriului ecumenic la Berlin, dar si premiul studentilor de la academia de film... Regizorul a facut o minune: un film despre libertate si emancipare, pe placul bisericii. Ori biserica lor e diferita de restul, ori toata lumea a vazut acelasi lucru: somnul ratiunii naste monstri, indiferent de straie sau timpuri.
Patimile Mariei e impartit in 14 capitole, echivalente etapelor calvarului lui Isus. Fiecare capitol e facut dintr-o singura scena fixa (simbolic) si e prezentat cu denumirea biblica; filmul incepe cu "Isus e condamnat la moarte". Aparent fara legatura, un preot fundamentalist le preda unor copii doctrina catolica. Maria, care pare mult peste nivelul colegilor ei, ramane dupa "curs" sa inteleaga de ce fratele sau e grav bolnav (probabil autism), desi fara de pacat. Raspunsul preotului, aparent acceptabil si la granita dintre religie si misticism, e ca Dumnezeu i-a predestinat aceasta soarta. Direct la tinta.
 |
| Poza |
De aici, Maria incepe sa se "scurga" spre finalitatea sa, printre jgheaburi invizibile. Traieste intr-o familie in care tatal e un zombie, iar mama, fundamentalista catolica, si-a pierdut sensul vietii si acum se agata cu ura si habotnicie de dogma, astfel - opresorul principal. Ii interzice Mariei orice forma de distractie, de la reclamele viu colorate si muzica non-religioasa, pana la relatia ingenua cu Christian (o iubire adolescentina). Ropotele de ras sunt, pe cat de naturale din partea publicului, pe atat de intentionat-subversive din partea fratilor Brüggemann (scenariu si regie).
E o fateta bufa, dar superficiala a conjuncturii in care traieste Maria. Toate scenele comice au ca sursa subconstienta a umorului indepartarea spectatorului de Maria si raportarea exclusiva la agresor; suntem in asentimentul copiilor din sala de sport si suntem adultii maturi carora li se spune o gluma proasta in discursul mamei despre muzica satanica sau despre pacatul din amorul juvenil. Radem ca apoi sa regretam asta.
E o fateta bufa, dar superficiala a conjuncturii in care traieste Maria. Toate scenele comice au ca sursa subconstienta a umorului indepartarea spectatorului de Maria si raportarea exclusiva la agresor; suntem in asentimentul copiilor din sala de sport si suntem adultii maturi carora li se spune o gluma proasta in discursul mamei despre muzica satanica sau despre pacatul din amorul juvenil. Radem ca apoi sa regretam asta.
Cand Maria se intoarce in propria casa, la masa terorii, pentru o repriza fara sfarsit de tortiune psihica sau cand incearca sa isi gaseasca linistea in intimitatea unei spovedanii care se dovedeste de calibrul unui interogatoriu militar, sala tace; nu mai e nimic de ras. Reversul medaliei e o tragedie de o brutalitate incredibila, de care scapi prin singura portita lasata de Brüggemann: totul e doar o poveste inchipuita, intr-un loc inchipuit.
Spoiler:
Fratele autist care incepe sa vorbeasca e, din nou, reversul caricaturii vietii Mariei; aparent un miracol, e un miracol de, si pentru oameni prosti, care privesc cu "credinta" in ochi cum celalalt copil se sinucide si care nu sunt capabili sa inteleaga rostul lumii, in general. Un juriu ecumenic care respinge astfel de "credinciosi" nu poate avea decat respectul meu.
Sfarsit de spoiler
Multe scene din Kreuzweg au duritatea lui Haneke, altele perversiunea morala a lui von Trier iar altele cinismul lui Bunuel. Maria pare spatele macrame-ului Carrie (Stephen King) cusut de aceleasi doua maini ingrozitoare: religiozitatea psihotica a familiei si societatea incredibil de brutala a copiilor.
Daca Patimile Mariei are un mesaj, in niciun caz nu e acela de tolerare a alteritatii, asa cum e ea; dimpotriva, filmul cere mai mult spirit civic critic. Cineva isi educa copiii, chiar sub nasul tau, cu barosul, pretinzand cele mai sfinte motive si intentii.
Spoiler:
Fratele autist care incepe sa vorbeasca e, din nou, reversul caricaturii vietii Mariei; aparent un miracol, e un miracol de, si pentru oameni prosti, care privesc cu "credinta" in ochi cum celalalt copil se sinucide si care nu sunt capabili sa inteleaga rostul lumii, in general. Un juriu ecumenic care respinge astfel de "credinciosi" nu poate avea decat respectul meu.
Sfarsit de spoiler
Multe scene din Kreuzweg au duritatea lui Haneke, altele perversiunea morala a lui von Trier iar altele cinismul lui Bunuel. Maria pare spatele macrame-ului Carrie (Stephen King) cusut de aceleasi doua maini ingrozitoare: religiozitatea psihotica a familiei si societatea incredibil de brutala a copiilor.
Daca Patimile Mariei are un mesaj, in niciun caz nu e acela de tolerare a alteritatii, asa cum e ea; dimpotriva, filmul cere mai mult spirit civic critic. Cineva isi educa copiii, chiar sub nasul tau, cu barosul, pretinzand cele mai sfinte motive si intentii.
 |
| Regie si scenariu, fratii Brüggemann |
