Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 5,5/10 (Laura 5,5; Marcel: 5,5)
Regia: Kevin Greutert
Gen: horror, thriller
Morala: Un scaun cu rotile, o blonda si o papusa cad intr-o mlastina...
Jessabelle Laurent (Sarah Snook) supravietuieste unui teribil accident de masina, pentru a fi aruncata intr-un cosmar voodoo colectiv, in sudul rural al Americii. Imobilizata in scaunul cu rotile, fara bani si fara prieteni pe langa ea, Jessy e capturata implacabil in postura de victima, inca dinainte de prezentarea intrigii.
Filmul e o matrioshca horror: in miezul unui cosmar social creste un altul, fantastic, ca o impletitura de spaime viscerale, magie neagra, demoni, inselatorie si ura. Scenariul duduie accelerat inca din primele minute, incepand cu scena extrema a accidentului; pe parcurs, insa, se colmateaza de povestiri si personaje secundare simpliste, slab motivate, care converg neverosimil spre acelasi final predestinat. Jessy este ciuca batailor, de parca intreaga Louisiana ar fi zacut pana atunci la panda ca femeia sa-i pice in gheare.
Nimeni nu se mai ocupa de altceva decat de calcarea ei in picioare; pana si politistii par condusi de interese oculte, iar Preston (Mark Webber), fostul iubit puber, pare manat pe fatala traiectorie a moliei spre flacara.
Jessabelle e cea mai victima femeie dintr-un film horror, de la Rosemary's Baby incoace. Diferenta e cea dintre un meci de box profesionist si lapidare. Rosemary traieste un cosmar similar, dar realitatea din jurul ei e solida, palpabila si calculat malefica. Jessy, pe de alta parte, e executata haotic, fara finete, fara vreun rafinament sadic. Partea cea mai putin verosimila a filmului e ca protagonista continua sa se "tina pe picioare" (sic!) dupa fiecare lovitura infricosatoare; Jessy incaseaza fara sa-si piarda "zambetul de a doua zi", de parca in spatele ochilor ar purta un caras auriu optimist si invinetit. O sa-i vedeti zambetul Sarei Snook in cele mai neasteptate ipostaze. Daca ar fi jucat la fel si in Predestination, as fi considerat-o un actor slab.
Sa spunem ca problema e ca am vazut Jessabelle la prea scurta vreme de Babadook (despre care o sa scriem, in curand), si nici cerneala rosie nu mai era.
P.S. Laura:
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vad ca se pune de-un horror domestic de la orice muiere singura sau neajutorata, fie tintuita in scaun cu rotile, fie cu un prunc atarnat de gat, imi vine sa urlu si sa fug in lume. Desi, privind in urma fara manie, ca tot veni vorba de copilas in brate, parca-mi pare rau de Annabelle (vizionat la Dracula Horror and Fantasy Film Festival), in sensul ca am simtit preocuparea scenaristului de a matura superstitiile secolului trecut, chiar daca acest lucru nu i-a reusit decat intr-o mica masura.
In schimb, Jessabelle vine cu un pachet plin de concepte perimate, prea cliseizate pentru a mai fi luate in serios. Clasica femeie neajutorat-temporar-handicapata, careia i se intampla toate pocinoagele din lume (cam tot fameleonu' da ortu' popii, nascut sau nenascut inca), tintuita in casa si la mana unui barbat de bine, e bantuita de o aratare-spre-femeie (care scoate niste sunete de varcolac, la care adaugam cateva probleme gastro-esofagiene, dupa cat de des vomita) si, cu aceasta ocazie, dezgroapa lucruri din trecutul familiei, despre care ai puternica senzatie ca s-au petrecut pe la 1600 si nicidecum in SUA anilor '80, cu accentul ei sudist cu tot.
P.S. Laura:
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vad ca se pune de-un horror domestic de la orice muiere singura sau neajutorata, fie tintuita in scaun cu rotile, fie cu un prunc atarnat de gat, imi vine sa urlu si sa fug in lume. Desi, privind in urma fara manie, ca tot veni vorba de copilas in brate, parca-mi pare rau de Annabelle (vizionat la Dracula Horror and Fantasy Film Festival), in sensul ca am simtit preocuparea scenaristului de a matura superstitiile secolului trecut, chiar daca acest lucru nu i-a reusit decat intr-o mica masura.
In schimb, Jessabelle vine cu un pachet plin de concepte perimate, prea cliseizate pentru a mai fi luate in serios. Clasica femeie neajutorat-temporar-handicapata, careia i se intampla toate pocinoagele din lume (cam tot fameleonu' da ortu' popii, nascut sau nenascut inca), tintuita in casa si la mana unui barbat de bine, e bantuita de o aratare-spre-femeie (care scoate niste sunete de varcolac, la care adaugam cateva probleme gastro-esofagiene, dupa cat de des vomita) si, cu aceasta ocazie, dezgroapa lucruri din trecutul familiei, despre care ai puternica senzatie ca s-au petrecut pe la 1600 si nicidecum in SUA anilor '80, cu accentul ei sudist cu tot.
Trecand peste ghicitul in tarot (acum, serios, cum poate lasa o mama un cadou pentru odrasla, de forma unor casete in care ii prezice moartea propriului copil?), posedari de tip voodoo, limbi pe cale de disparitie, copii morti, "preetinu'" Moise cu pielea neagra ca abanosul, mai sunt pomeniti si "demonii interiori", rezultand un kitsch-horror, in care se vede ca nici macar actorii nu cred, cel putin din modul in care joaca. Nici vorba de interesanta Sarah Snook din Predestination, cand femeie, cand barbat, cu un aer misterios! In Jessabelle, pare tampa, incomodata si complet pe langa rol...
Si tocmai cand eram pe punctul de a spune ca si tema demonilor interiori se demodeaza lent, dar sigur, vine o productie de genul The Babadook, care imi da toate afirmatiile peste cap: nici macar Omul-Negru nu e demodat, atata vreme cat stii sa construiesti atmosfera si sa te raportezi conceptual la vremurile tale.
Si tocmai cand eram pe punctul de a spune ca si tema demonilor interiori se demodeaza lent, dar sigur, vine o productie de genul The Babadook, care imi da toate afirmatiile peste cap: nici macar Omul-Negru nu e demodat, atata vreme cat stii sa construiesti atmosfera si sa te raportezi conceptual la vremurile tale.
