Nota Cinemateca.eu: 7.25/10 (nota Laura: 7; nota Marcel: 7.5)
Regia: Brad Anderson
Gen: thriller
Morala: Nu crede nimic din ce auzi si doar jumatate din ce vezi.
Al de nu s-a simtit macar o data in viata nebun sa ridice o mana si sa zica piua. Desi, conform practicii, daca simte ca a luat-o pe campii, nu e chiar nebun...
"Eliza Graves" e o adaptare cu un aer (probabil) nedorit modernist al scurtei povestiri “The System of Doctor Tarr and Professor Fether”, semnata de reputatul Edgar Allan Poe. In ciuda reprosurilor ce s-ar putea aduce peliculei, ramanem cu o idee foarte interesanta. In definitiv, stim cu totii ca aparentele insala, dar cam cat de nebun e smintitul si cam cat de sanatos e normalul? Lucrurile sunt cu talc inchegate, astfel incat povestea poate lua destul de usor calea unei parabole socio-politice, in care secolul al XX-lea debuteaza cu nebunii la putere (asupriti de vechiul sistem si, odata preluata conducerea, lucrurile PAR a merge mai bine asa, dar intr-un cadru izolat si intre acelasi tip de oameni).
Firul narativ merge
aproape obsesiv pe rasturnari de identitate (stare mentala, mai precis)
cu doi asi in maneca, unul fiind scos chiar de la inceput. Sub motto-ul
"Nu crede nimic din ce auzi si doar jumatate din ceea ce vezi", azilul
de nebuni Stonehearst este dezvaluit treptat, prin ochii tanarului
psihiatru Edward Newgate (un Jim Sturgess cald si barbos), proaspat
sosit pentru un stagiu de practica. Ceva ciudat pluteste in atmosfera,
nebunii zburda in voie si sunt tratati prin asa-numite metode
revolutionare de catre directorul spitalului. Cu alte cuvinte, daca un
nebun se crede cal, el este tzesalat periodic. Distribuirea rolului de
director al unei institutii de alienati catre Ben Kingsley e mai putin
inspirata, nu pentru ca n-ar juca bine, ci pentru ca e repetitiva, dupa
experienta Shutter Island. 
Trecand peste dualitatea nebun-sanatos, dezvoltata inteligent in toate directiile posibile si a unor idei noi pentru acea vreme (electrosocuri, metode alternative de tratament), scenografia pare superficiala, incropita, peste care se aseaza o atitudine a personajelor de 2009 si nu de 1889, asa cum s-a intentionat. Unde mai pui ca doamna Kate Backingsale e o frumusete cat se poate de contemporana, cu un machiaj demn de revista Cosmopolitan! Din pacate, aceste neajunsuri au daunat serios atmosferei (pe care o stim macabra, din scrierile lui Poe), atmosfera care s-ar fi completat excelent cu personajele sinistre. Altfel, intentia e laudabila, dar ramane la stadiu de intentie.
In loc de concluzie, bine a zis cineva din sala, dupa terminarea filmului: "Ca la nebuni, dom'le!"...
