Vizionat la "Les films de Cannes a Bucarest", prin amabilitatea organizatorilor Filme de festival
Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 9/10 (Laura: 9,5; Marcel: 8.5)
Regia: Nuri Bilge Ceylan
Gen: drama
Morala: "Bienvenue, langage!"
Dupa filmul de trei ore si un sfert al lui Ceylan ai doua reactii sigure: prima e sa mergi la baie (pentru ca e greu sa te desprinzi, in timpul filmului) si a doua e sa-ti tii un pic gura inchisa si sa-ti odihnesti urechea, pentru ca personajele lui Ceylan vorbesc de parca numai asta le-ar tine in viata.
Winter Sleep e un film despre multe lucruri marunte; nimic grandios (cu exceptia peisajului), nimic rascolitor, nimic cathartic, si problematic doar in masura in care te lasi in seama argumentelor placide ale personajelor. Daca Leviathan e o furtuna apocaliptica iar Force majeure o escalada a zidului Personei, Winter Sleep e o plimbare lunga cu o bicicleta veche pe un drum pietruit. Te hurducaie dar nu da cu tine de pamant; nu-si propune asta. Ce pare sa isi propuna e sa-ti arate cum se misca pietrele sub greutatea bicicletei.
Ceylan face atmosfera, inainte de orice, iar atmosfera buna se pastreaza fara zarva unor emotii puternice; in sala nimeni nu boceste, nimeni nu se strica de ras; neavand nimic altceva de facut, esti cumva condus sa urmaresti discutiile si sa simti ce fel de vant adie dinspre fiecare.
Personajele sunt descrise indirect, prin pozitia pe care o adopta in fiecare discutie si prin modul in care se raporteaza la ele fiecare interlocutor. Practic, adevaratele personaje sunt dialogurile. Filmul are alt gust daca iti focalizezi atentia pe discutii si consideri oamenii doar niste emitatori transparenti, fara fata sau intentie, ca si cum ei n-ar exista, ci doar vorbele si interactiunile lor. Limbajul e adevarata fiinta iar Winter Sleep e o apologie a lui.
Interesant cum, sub acelasi acoperis al Cannes, se intalnesc suprematia limbajului (Winter Sleep) si deconstructia sa (Adieu au langage). Ceylan castiga Palme d'Or. Cu toate astea, ne pierde uneori in discurs (discutia cu chiriasul despre geamul masinii pare sa iasa foarte greu) dar ne regaseste ulterior cu subiecte mai vii si mai aproape de vocabularul mediu de emotii si cuvinte.
Nu stiu daca merita sa iti bati capul cu cine are dreptate si cine nu, la finalul lui Winter Sleep; e doar o fenta. Lui Ceylan nu pare sa-i placa sa faca pe judecatorul. Pana la urma, singurii judecatori sunt cei din jurul nostru.
Un punct comun tuturor filmelor de cinci stele de anul asta de la Cannes: nici urma de misticism religios. Dumnezeu nu e prezent, n-a fost vreodata si nici nu se bazeaza nimeni ca va aparea (insasi povestea lui Iov din Leviathan e metafora vremurilor noastre). Cannes de anul asta e religious-free.
