A doua serie de lungmetraje de la Festivalul Dracula 2014, din Brasov, mai buna ca prima, dar tot sub nivelul asteptarilor.
Friday Night (2014)
Nota 1 / 10
Un film romanesc, compus din trei povesti, aparent independente, care incearca sa surprinda disperarea romanului si consecintele ei infioratoare. Filmul e o absoluta nereusita, din orice punct de vedere l-ai privi. Ideea e puerila, realizarea slaba, actoria sub orice critica, un film la care n-ar trebui sa ajungi decat daca esti printre prietenii echipei care l-a facut.
Killers (2014)
Nota 5.5 / 10
Coproductie japonezo-indoneziana, Killers e povestea macabra a relatiei dintre unui criminal psihopat cu un criminal in devenire; primul e un japonez cu stil, obsedat de control, al doilea e un indonezian mediocru, caruia lucrurile, cel mai des, ii scapa de sub control.
Filmul joaca la “dublu sau nimic”, asa ca ai portie dubla de creieri pe pereti, dublu numar de ciocane in cap. Pe de alta parte, povestea, desi simplista, se imprastie in atat de multe sub-povesti, sub-intrigi si micro-decizii, incat se estompeaza complet. Cele doua personaje au propriile motivatii si propriile probleme, dar detaliile vietilor lor sunt irelevante, asa ca rezulta personaje difuze si spectatori confuzi. Speranta sta in cantitatea mare de sange care sa te faca sa treci cu vederea o poveste haotica. Un horror-porn asiatic mediocru.
Norway (2014)
Nota 7.75 / 10
Povestea din Norway e simpla: un individ ratat, dependent de muzica, alcool si petreceri, e agatat de o femeie, sub pretextul clasic al favorului sexual; cum nu are nimc altceva mai bun de facut, o urmeaza pana la destinatie, unde se trezeste transformat brusc din partener in obiect. Zano, vampirul protagonist, e obligat sa muste un individ pentru a-l face nemuritor; cum individul pare sa fie Hitler, Zano refuza si e torturat si ucis.
Norway se incadreaza, mai degraba, la film fantastic decat la horror, desi manifestul sau e unul civic. Sacrificiul lui Zano, pus in contextul societatilor bolnave (cum e cazul Greciei sau Romaniei) ce premiaza oportunismul si lasitatea cu bani si statut social, este amplificat de portretul sau: un vampir pierde-vara, alcoolic, fara niciun alt dumnezeu decat muzica, care nu are absolut nimic de pierdut muscand in stanga si-n drepta, pe cine i se nazare. Cu toate astea, Zano isi urmeaza principiile cu pretul vietii si nu il face nemuritor pe demon.
Din perspectiva mesajului, Norway este in aceeasi categorie cu Locke sau High and Low.
Cadrele au un aer intentionat naiv; Yannis Veslemes foloseste miniaturi (trenul si orasul) ca sa plaseze actiunea in zona ludicului si a derizoriului, atribute ale protagonistului. Sangele personajelor secundare e fie galben (dealerul de droguri norvegian) fie albastru (Alice) cu scopul de a-l revela pe Zano drept singurul Om, cu sange rosu.
Paradoxal, singurul personaj umanist este vampirul Zano; toti ceilalti sunt deja cumparati, dar poarta masca de “oameni buni”.
Filmul e interesant prin evolutia povestii; Veslemes nu transforma personajul din gunoi in super-erou, ci doar il pune in circumstante care cer revelarea spiritului. Nimic nu te face sa banuiesti ceva bun despre Zano, la fel cum nu te face sa banuiesti ceva rau despre Alice sau despre “comandantul” clubului.
Norway a fost singurul film original de la Festival si unul dintre cele mai indraznete filme cu vampiri; vampirul postmodern isi pune coltii doar cand musca, e dependent de muzica, iar atributul lui esential nu e cel sadic, clasic, ci cel umanist, romantic.
Asemenarea cu Only Lovers Left Alive se opreste la faptul ca ambele filme sunt despre vampiri romantici (ca si Dracula Untold, de altfel). Daca OLLA e o apologie a vampirului, Norway e o apologie a omului.
Un review interesant la Norway - aici.
