Kingo Gondo si Ivan Locke platesc pretul virtutii, fiecare in felul sau, unul in Japonia anilor 1960, altul in Anglia anilor 2010. 50 de ani diferenta, doua culturi distincte, acelasi subiect: umanismul la apogeul sau.
Ambele personaje gresesc prin neglijenta: Ivan Locke porneste tavalugul karmic culcandu-se cu o fosta colega, cu noua luni in urma; Gondo uita de modestia si discretia inerente culturii nipone prin amplasarea si arhitectura casei sale impunatoare. Poate suna proletar, dar nu-i: nimeni nu ii poarta sambetele lui Gondo, cu exceptia unui singur dement, rapitorul. Dimpotriva, trei sferturi din film sunt o radiografie a unei societati japoneze care conlucreaza la recuperarea averii si imaginii lui Gondo.
Amandoi sunt profesionisti: Locke stie pe de rost unde si cum trebuie verificat fiecare utilaj si ce trebuie spus fiecarui personaj de care e nevoie; "marele director", Gondo, pune mana pe trusa de scule din tinerete ca sa bage prafurile de marcaj in captuseala geantii. Mifune ne arata "putin muschi", cu transformarea sa: marele director, innegrit de tensiune si disperare, da sa se aseze la lucru pe podea, dar jos ajunge un tanar vesel si plin de viata, care strange la piept, cu mare dragoste si stralucire in ochi, vechea sa trusa de mester; totul in aceeasi scena, fluid, natural, infiorator, cum n-au fost de multe ori surprinse pasiunea si profesionalismul, la un loc.
Amandoi se insala teribil in alegerea "mainii lor drepte"; Locke are un betiv pe post de om de incredere, Gondo are o taratura pe post de asistent. La japonez lucrurile se limpezesc atunci cand relatia se rupe sub presiunea unei "contraoferte ce nu poate fi refuzata", pe cand la englez, betivul cu care tine legatura prin telefon e sursa continua de tensiune: dezastrul pandeste in cidrul pe care l-a turnat in dansul.
Daca High and Low e povestea unui om care se prabuseste sub ochii tai, Locke e povestea mersului pe sarma, fara plasa de siguranta.
Gondo e lovit in secunda in care primeste telefonul de rascumparare, restul e doar o cadere libera, de pe inaltimile aristocratiei. Dupa ce Gondo atinge fundul prapastiei, politia, angajatii si restul comunitatii lucreaza la o noua pereche de aripi; individul, insa, e la pamant si nu se mai poate ridica de unul singur.
In opozitie, Locke este permanent singur, lupta cu totul, pe masura ce totul i se impotriveste. Daca lumea lui Gondo e centripeta, cea a lui Locke e centrifuga: prietenii il resping (pe cel din urma), angajatorul il concediaza. Toata viata, construita in jurul familiei si profesiei, se tot naruie sub el. Intregul film e un labirint dinamic, ai carui pereti se apropie constant; cum toata "actiunea" se petrece in masina, senzatia de captivitate creste in intensitate. Ironic, viteza cu care lumea lui Locke se disperseaza e aceeasi cu care problemele navalesc pe el.
Ambii barbati sunt pe un curs de coliziune cu sotiile lor; cum ne-am invatat deja, una impinge, cealalta trage. Reiko Gondo trebuie sa ii dea un branci sotului inspre decizie, pe cand Katrina Locke se smulge din cuplu ca un recul. Ambele femei altereaza traiectoriile originare ale sotilor lor precum un deget care impinge un titirez; una concentreaza tensiunea, cealalta rabufneste si elibereaza tensiunea.
Daca Gondo acumuleaza tensiune pentru a lua decizia, Locke o pierde in urma deciziei. In termodinamica emotiilor, cele doua filme sunt opuse. Societatea se consolideaza in jurul lui Gondo si se indeparteaza de Locke; vietile si familiile amandurora se sfarama, dar in cazul unuia implodeaza, in cazul celuilalt explodeaza.
Atat High and Low cat si Locke pun copiii in intriga; pentru Ivan Locke, decizia de a recunoaste copilul care e pe cale sa se nasca este, oficial, punctul zero al actiunii; obsedat sa nu repete greseala tatalui sau cel absent, Locke risca inclusiv despartirea de cei doi baieti, lasati acasa. Gondo, in mod similar, decide sa isi sacrifice tot restul vietii pentru un alt copil decat al lui; gestul sau implica sacrificarea viitorului propriei familii.
Mesajul, in ambele cazuri, e acelasi: daca circumstantele o cer, prezentul tau trebuie sacrificat pentru viitorul celuilalt, singurul principiu-liant al unei societati, fie ea nipona sau britanica.
Ambele filme pot parea inactuale sau exagerate; in realitate ele sunt imposibil de decodificat de catre o societate decazuta moral.
