In cinema din 15 august
Autor articol: Laura
Nota Laura: 7/10
Regia: James DeMonaco
Gen: actiune, horror, thriller
Morala: Nu da frau liber nebunului nici macar pentru o ora, daramite pentru 12!!!
Asa cum am spus-o si in cealalta Noapte a Judecatii, ideea unor 12 ore de libertate absoluta este, pe cat de infricosatoare, pe atat de incitanta. Gandul ca orice infractiune iti este permisa (inclusiv crima) te-ar putea unge la suflet mai abitir decat o injuratura de mama sau un pumn in vreo mecla disperata. Esti o muiere inselata? Un angajat maltratat sau vreun Hitler reincarnat? Ai 12 ore la dispozitie sa transezi lucrurile in stilul tau, fara a fi tras la raspundere. Incitant, nu? Ei bine, nu chiar pentru toata lumea...
Motivul instituirii acestei Nopti de pomina, de catre asa-numitii Noi Fondatori ai Americii, zace in eliberarea periodica a spiritului de frustrari, cu scopul final de a reduce simtitor rata criminalitatii. Cu alte cuvinte, macelul zilnic al stirilor de la ora 17:00 e mutat si concentrat, in deplina legalitate, in 12 ore pe an.
Directia ideologica pe care o da James DeMonaco in aceasta a doua parte e imbucuratoare, dar si frustranta, in acelasi timp. Reactia pozitiva vine dintr-o dezvoltare mai sanatoasa (cu efecte si implicatii mai ample) a unei idei nesanatoase (intr-un mediu cat se poate de eterogen), punand mai puternic sub semnul indoielii eficienta unor 12 ore de libertate absoluta. Pacaleala e ca n-ar fi stricat sa o faca din prima parte, unde totul a luat forma ideii bune in burduf de caine, pierdute in gaurile propriului scenariu, rezultand o combinatie aproape nefericita intre cutremuratorul Straw Dogs ("Adapostesti pe cineva, preda-l acum") si incitantul Assault on Precinct 13. E drept, in partea a doua avem accente din Hunger Games (vezi bogatii care se distreaza pe seama saracilor, cumparandu-i pentru vanatoare), dar se dezvolta, din fericire, si alte directii.
Nota Laura: 7/10
Regia: James DeMonaco
Gen: actiune, horror, thriller
Morala: Nu da frau liber nebunului nici macar pentru o ora, daramite pentru 12!!!
Asa cum am spus-o si in cealalta Noapte a Judecatii, ideea unor 12 ore de libertate absoluta este, pe cat de infricosatoare, pe atat de incitanta. Gandul ca orice infractiune iti este permisa (inclusiv crima) te-ar putea unge la suflet mai abitir decat o injuratura de mama sau un pumn in vreo mecla disperata. Esti o muiere inselata? Un angajat maltratat sau vreun Hitler reincarnat? Ai 12 ore la dispozitie sa transezi lucrurile in stilul tau, fara a fi tras la raspundere. Incitant, nu? Ei bine, nu chiar pentru toata lumea...
Directia ideologica pe care o da James DeMonaco in aceasta a doua parte e imbucuratoare, dar si frustranta, in acelasi timp. Reactia pozitiva vine dintr-o dezvoltare mai sanatoasa (cu efecte si implicatii mai ample) a unei idei nesanatoase (intr-un mediu cat se poate de eterogen), punand mai puternic sub semnul indoielii eficienta unor 12 ore de libertate absoluta. Pacaleala e ca n-ar fi stricat sa o faca din prima parte, unde totul a luat forma ideii bune in burduf de caine, pierdute in gaurile propriului scenariu, rezultand o combinatie aproape nefericita intre cutremuratorul Straw Dogs ("Adapostesti pe cineva, preda-l acum") si incitantul Assault on Precinct 13. E drept, in partea a doua avem accente din Hunger Games (vezi bogatii care se distreaza pe seama saracilor, cumparandu-i pentru vanatoare), dar se dezvolta, din fericire, si alte directii.
Linia imprimata in Anarhia e una mult mai infricosatoare, bolnava de-a dreptul. Lucru bun, daca ne gandim la eterogenitatea speciei din care facem parte. Latura pretins binefacatoare a Judecatii e pusa mai serios sub semnul indoielii, dand nastere unui spectacol grotesc, lugubru, aparent avantajos doar pentru cei cu dare de mana, care isi permit nu doar o aparare fortificata, ci si un atac pe masura. Nevasta inselata, angajatul maltratat sau nebunul care vrea sa scape lumea de gunoaie sunt doar franturi insignifiante din ceea ce se intampla cu adevarat in noaptea de pomina.
Daca trasatura discretionara a Judecatii a fost transata limpede din prima parte, Anarhia dezvaluie ceva si mai pervers: deloc suprinzatorul interventionism al Noilor Fondatori (asemenea celor din Jocurile Foamei, care "butonau" situatia de pe teren, intru mici "ajustari" care sa "dea bine" la spectaculozitate), semn ca libertatea absoluta este o iluzie, fie ea si pentru 12 ore.
Daca trasatura discretionara a Judecatii a fost transata limpede din prima parte, Anarhia dezvaluie ceva si mai pervers: deloc suprinzatorul interventionism al Noilor Fondatori (asemenea celor din Jocurile Foamei, care "butonau" situatia de pe teren, intru mici "ajustari" care sa "dea bine" la spectaculozitate), semn ca libertatea absoluta este o iluzie, fie ea si pentru 12 ore.
Unul din atuurile filmului il constituie mutarea actiunii in strada (asa cum am spus-o data trecuta, e dificil sa concentrezi actiunea intr-un spatiu restrans si sa mentii dinamica in proportii acceptabile), acolo unde, poate, ar fi trebuit sa se desfasoare de prima oara. Desi are inca aspectul unei productii de duzina, in care se simte lejer posibilitatea imbunatatirii regiei, a scenariului, a creionarii personajelor, suspansul este mult mai bine dozat decat in prima parte, actiunea mai fluida, iar impactul asupra spectatorului mult mai puternic. Poate ca in cea de-a treia parte le iese si mai bine!
Pana atunci, spectacolul de fata ramane unul interesant prin problematica, sinistru in perversiunea propusa, dar incitant pentru spectator, care (revoltat sau entuziast) s-a imaginat, fie doar si pentru cateva secunde, pe taramul Judecatii.
