[review] A Most Wanted Man / Vanatoarea de spioni (2014)

Multumim distribuitorului filmului in Romania, Forum Film!

Autor articol: Laura
Nota Cinemateca: 8.5/10 (Nota Laura: 8.5/10; nota Marcel: 8.5/10)
Regia: Anton Corbijn
Gen: thriller

David John Moore Cornwell (sau, mai bine spus, John le Carré pentru cititorii sai) are indubitabilul merit de-a fi remodelat lumea spionajului, fictiva ea sau nu. Se stie ca scriitorul a lucrat in MI5 si MI6 si a parasit locul de munca in 1964, dupa ce Kim Philby, agent dublu, a tradat echipa catre KGB, agent pe care Cornwell nu se sfieste a-l numi "tradator de clasa inalta" (nume de cod "Gerald" in dosarele KGB) si pe care l-a introdus in cartile sale ("cartita" pe care o identifica cu greu George Smiley (Gary Oldman) in Tinker Taylor Soldier Spy).

Remodelarea acestei lumi de catre John le Carré inlatura spectaculozitatea exploziilor sau etalarea la limita ostentatiei a tehnologiei hi-tech, punand, mai degraba, accent pe "creierele" operatiunii, strategii si scheme de operatiuni, contraspionaj si, in mod inevitabil, tradarea. Personajele sale nu debordeaza in mod obligatoriu de sex-appeal si nici nu adopta stiluri vestimentare inscrise in "rigorile" modei de moment, dar pluteste o eleganta in aer, gestica e calculata, iar mintea e pusa serios la treaba.


Prin "A Most Wanted Man", Philip Seymour Hoffman spune adio omenirii cu o interpretare magistrala, memorabila, asa incat regretul de-a nu a mai avea parte de asemenea joc actoricesc devine iminent si usturator. Camerele insista pe Hoffman, el este omul care duce intreaga greutate a filmului pe umerii sai puternici, singurul personaj care straluceste.

O buna parte din farmecul atmosferei Carre-niene se pierde prin regia lui Anton Corbijn (farmec pe care Tomas Alfredson a fost capabil sa-l redea in capodopera "Tinker Taylor Soldier Spy"), dar aceasta diferenta de abordare (secata de emotie, aproape rece) nu constituie un neajuns si nici macar o baza de comparatie.

Cu exceptia lui Hoffman (agentul german Günter Bachmann care nu se grabeste in a considera terorista orice persoana cu tenul mai inchis, care apare din senin si despre care nimeni nu stie mare lucru), actorii fie nu exploateaza suficient partitura (Willem Dafoe este bancherul Tommy Brue, palid si insipid; Rachel McAdams o interpreteaza pe avocata Annabel Richter, nelipsitul patrunjel al tuturor intalnirilor, cu aspect complet neingrijit, ale carei intentii si insistente raman oarecum vagi in poza "salvatoarei apatrizilor", asta ca sa nu mai vorbim de presupusul accent german care e britanic sadea), fie s-a facut risipa (Daniel Brühl, care l-a interpretat atat de bine pe Niki Lauda in "Rush", este acum Maximilian, banalul supraveghetor de camera). Pozitia fata de personajul intruchipat de Robin Wright (agentul american Martha Sullivan) este una neutra, poate si in virtutea imaginii de femeie puternica creata in "House of Cards", tangetiala cu lumea politica. Singura cu adevarat interesanta ramane Nina Hoss!

Trecand peste aceste neajunsuri, "A Most Wated Man" este o experienta cinematografica incitanta, o mostra veritabila de actorie data de Hoffman, o viziune realista asupra modului in care problema terorismului este tratata in aceste momente, un film cu spioni in dulcele stil clasic. Suspansul este construit caramida cu caramida pana ce atinge cote nebunesti in final, vezi o intreaga scena construita in jurul obtinerii unei semnaturi. Totul curge lent, picatura cu picatura, dar finalul te trezeste ca un dus rece...

P. S. Marcel: Filmul izvoraste din Hoffman, de la un cap la altul. Actorii din rolurile secundare nu sunt alesi cu mare inspiratie, ba chiar sunt distribuiti in roluri in care n-au de aratat decat o singura fata (Dafoe); Corbijn nu se oboseste sa le creeze motivatii mai profunde de nivelul pielii, toate jetoanele sunt puse pe un singur nume, Hoffman, care joaca exact ca si cum ar fi ultimul sau rol: degajat, natural, in forta si cu pasiune. Dupa o astfel de interpretare, orice actor ar putea muri impacat...