Despre notele date filmelor

Emil (emilcalinescu.eu) zice ca bloggerii n-ar mai trebui sa dea note filmelor, in principiu, din urmatoarele motive:

1. Din punct de vedere structural, o nota presupune reducerea nepermisa a filmelor la un numitor comun (numeric), mai ales cand ele fac parte din categorii diferite (genuri, autori, stiluri etc.);
2. Din punct de vedere practic, nota transmite emotia autorului, care poate fi in contradictie cu asteptarile cititorului. Cam ca un spoiler, doar ca mai rau.

In spatele acestor motive explicite, exista si cateva implicite:

• o nota reprezinta valoarea absoluta, finala, a filmului in ochii bloggerului;
• bloggerul scrie pentru cititorii sai;
• filmul, ca opera de arta, e ireductibil;
• bloggerul nu e un critic de film autentic, ci doar un individ care povesteste despre filmele pe care le-a vazut;
• Emil stie cum se cuvine sa scrie un blogger: cu bun simt, fara a se da profesor sau critic de arta si fara a se incadra in mainstream-uri de tip IMDB.

In privinta reducerii filmului la o nota, Emil are dreptate, filmul nu poate fi redus la note, dar nici la cuvinte.

M-a chinuit si pe mine ideea cu notele, cand m-am apucat sa scriu despre filme: cum sa spui ca un film excelent, care are valoare si dupa 70 de ani, are o nota egala cu un altul, din alta categorie, facut ieri, si care peste 10 ani o sa fie doar un nume intr-un catastif? Cum sa dai aceeasi nota unei comedii si unei tragedii? De ce unele filme despre scrii de rau iau aceeasi nota cu altele despre care scrii de bine?

Raspunsul era simplu: de fapt, nu poti "reduce" filmul la nota, la fel cum nu-l poti nici "spori", ci doar ii atasezi impresia ta despre el. Impresie care spune "in opinia mea, filmul asta de de nota X". Asa aleg eu sa categorisesc sau sa indexez filmul; sunt convins ca n-o sa revad niciodata un film caruia i-am dat 4, iar cand o sa am chef sa revad ceva bun, o sa caut in blog dupa gen si dupa note peste 8. Blogul este indexul bloggerului. 

Valoarea unui film, din perspectiva de blogger, este o chestiune subiectiva, pana la proba contrarie. Daca bloggerul are dreptul sa spuna doar daca i-a placut sau nu si sa incheie cu un "smiley face", criticul nu are acest drept. N-am pretentia ca scriu critica de arta, am pretentia ca scriu critic. Daca filmul despre care scriu e arta, circ sau doar praf in ochi, e treaba lui. 

Pun note unui film asa cum si scriu despre el ca e bun sau rau, ca anumite componente sunt gunoaie sau nestemate. Nu e nicio diferenta intre a besteli un film in cuvinte sau in cifre. Dimpotriva, in opinia mea, atunci cand ai pus o nota finala, asiguri cititorul si iti asumi decizia pe care ai descris-o in cuvinte, e o chestiune de fair-play fata de cititor. (Pentru cazurile in care e diferenta intre tonul articolului si nota, explicatia e ca recunosti valoare filmului, dar nu poti face abstractie de frustrarea pe care ti-o provoaca anumite parti ale lui. Borgman e un exemplu in care am criticat mesajul ca retrograd, pe cand nota a reflectat faptul ca filmul e, totusi, bine facut. Un alt exemplu eTransformers in care articolul zice de bine despre CGI, insa nota finala reflecta valoarea intregului film.)

Legat de nota ca spoiler, ce sa zic... Poate ca s-ar putea aseza la finalul articolului, dar ce te faci daca articolul incepe cu "A fost odata un film atat de prost ca a trebuit sa ascund nota la final"...? Sau creste misterul daca nu vezi acolo "nota 4", in schimb, citesti la fiecare doua fraze "film execrabil"? Care e diferenta intre a scrie in litere sau cuvinte concluzia? Suspansul?

Trecand la premisele implicite ale articolului lui Emil, nu bloggerul decide valoarea filmului, ci o constata, in cel mai bun caz, sau doar bate campii. Asa ca ii poate pune si cap de mort in loc de nota, daca i se pare ca filmul e toxic.

De obicei, oamenii care au ceva de zis nu scriu pentru a face pe plac publicului, ci pentru ca nu pot tine in ei; evident, cui ii place, citeste, cui nu, nu. Cititorul potrivit e cel caruia ii place si intelege ce scrii, nu cel care intra doar sa vada ce nota ai dat.

Filmul e ireductibil la note sau cuvinte. Evident. Nu mai suntem in liceu sa citim rezumate ca sa luam bacul la romana... Nota si recenzia stau pe langa film, nu in locul lui.

Diferenta dintre un blogger si un critic e data de metoda, atitudine si asumare; nu de mediul in care scrie, nici de forma. Noi, pe blogul nostru, am decis ca daca ne luam prea tare in serios o sa ne plesneasca o vena la cap de la prea multa concentrare si blesteme, asa ca mergem pe o varianta de exprimare mai putin formala, fara a renunta insa la idee sau la jocul de cuvinte.

Emil, in acord cu sinele

Legat de bloggerii care se dau profesori - ii dau dreptate lui Emil cu o mana, dar i-o iau cu alta. Stilul doct, dar fonf, cu care "superiorii din elita cinefila" se dau la filme ca sa le sfarame esenta ontica si s-o recreeze dupa chipul si asemanarea lor, ma deranjeaza si pe mine, dar sunt suficient de selectiv in lecturi cat sa ma protejez. E drept, stilul pretios-ermetic filtreaza incultii, dar cu un cost; cititorul care poate face efortul suplimentar de a da de cap unei fraze ermetice devine deodata mai pretentios; odata ce a facut acel efort, trebuie sa ai ce-i spune. Daca ii dai doar cuvinte sforaitoare in loc de idei, te alegi cu nervii si saliva lui.

In loc de concluzie

Nu-mi plac notele atunci cand trebuie sa le pun; imi plac, insa, cand ma uit intr-o arhiva de recenzii si stiu ce gusturi a avut autorul lor.

Marcel Prost si Laura, cinemateca.eu