Regia: John Cassavetes
Gen: drama
Nota Cinemateca: 9,5 / 10 ( Laura 9,5; Marcel 9,5)
Mi-e frica sa vorbesc despre filmul asta, e ca si cum as incerca sa pun in cuvinte o epifanie: daca iese bine, atunci musai am trunchiat brutal realitatea; daca iese rau, atunci am pierdut timpul...
Probabil cel mai bun film al lui John Cassavetes, "A Woman Under the Influence" e facut in '74, cu toti ai lu' Cassavetes: nevasta (Gena Rowlands), fiica (Xan Cassavetes), mama (Katherine Cassavetes), tatal (N. J. Cassavetes) si prietenul (Peter Falk)... La prima vedere - ce altceva ar putea iesi de aici decat o treaba tiganeasca, nu? Dimpotriva, ma incumet sa spun ca AWUI e cel mai profund si mai autentic film despre realitatea unui schizofrenic - Mabel Longhetti (Gena Rowlands).
Fara fite burgheze sau false isterii academice (Keira Knightley in "A Dangerous Method"), Gena Rowlands joaca rolul unei femei din suburbii, sotie de muncitor pe santier si mama a trei copii, doborata de demonul schizofreniei si "ajutata", in caderea ei, de sotul sau, Nick (Peter Falk), la fel de sarit si el dar pe alte parti. E un puternic iz patriarhal aici (Roger Ebert), cata vreme nebunia barbatului se incadreaza in stasul vremii si al societatii, fiind de la sine acceptata, pe cand cea a femeii necesita internare la psihiatrie.
 |
| Peter Falk |
Filmul are o dimensiune socio-culturala angoasanta, care merita explorata: femeia psihotica - victima sexuala sigura, femeia psihotica - mama iresponsabila care, ironic, dauneaza mai putin copiilor decat tatal, aparent responsabil - sunt posturi inedite si degraba varsatoare de cerneala. Dar nu aici. In restul care mi-a ramas de zis, as vorbi mai degraba despre schizofrenie si impactul ei decat despre vremuri si societati.
Cinci ani mai târziu de la AWUI, "Kramer vs Kramer" vine cu o drama relativ asemanatoare, doar cu un aspect puternic comercial - reparatoriu: tatal isi gaseste, eroic, energia si vocea launtrica in relatie cu fiul. Zic "reparatoriu" pe jumatate in gluma: Nick Longhetti (Peter Falk) reusise deja sa darame, fara echivoc, ultima speranta ca un tata agitat si maniac sa poata face altceva decat sa distruga copilarii si vieti. Totusi, Ted Kramer repara imaginea tatalui decazut si falimentar, tot filmul fiind dedicat acestei sarcini de partid. Rezultatul? "K vs K" - film de cinci Oscaruri, "AWUI" - film de doua nominalizari. Americanul vrea sa vada povesti cu eroi, nu cu oameni; magia bate viata.
In AWUI, tatal cedeaza, ireparabil, in relatia cu copiii, consumat de remuscari si de griji cotidiene; ii imbata, ii agreseaza, este un tata care nu se poate descurca in lipsa femeii / mamei. Mama / sotia e inconstienta de falimentul ratiunii sale, lucru care reorienteaza filmul dinspre drama spre tragedie; scena din mijlocul strazii, cu Mabel asteptandu-si copiii, e un fel de ruleta ruseasca cinematografica. Tot raul care se poate intampla e permanent la doua palme in spatele camerei.
Gena Rowlands face unul din cele mai bune roluri din istoria cinematografica, nu doar pentru ca e hiper-expresiva (cum i-o cere rolul), ci pentru ca transmite nesiguranta pe propriile emotii si stangacia in relatiile cu strainii cu relaxarea si siguranta nebunului fugit de la azil.
 |
| Gena Rowlands |
Peter Falk spunea despre Cassavetes: "Cineva a zis ca omul este un "Dumnezeu in ruina". John [Cassavetes] a vazut aceasta ruina cu o claritate care, pentru unii ca mine si ca tine, e insuportabila". Despre asta e vorba in AWUI: despre ruina unui ideal al familiei absolut-functionale, indiferenta la conjunctura si la conditia umana, despre falsa speranta ca lucrurile se indreapta si ca eroii sunt doar intr-o pasa proasta. Nu, schizofrenia nu e doar o pasa proasta, dupa cum nici oamenii nu sunt bolnavi doar cand le convine, iar tatal nu e intotdeauna eroul salvator; dimpotriva.
Filmul merita vazut si revazut, pentru ca Rowlands joaca incredibil. Cassavetes a avut toata increderea in nevasta-sa, mutand magia din scenariu in actorie, si asta e singura parte magica a filmului. In rest, AWUI e o crunta vivisectie, cu camere si microfoane in jur.
Filmul merita vazut si revazut, pentru ca Rowlands joaca incredibil. Cassavetes a avut toata increderea in nevasta-sa, mutand magia din scenariu in actorie, si asta e singura parte magica a filmului. In rest, AWUI e o crunta vivisectie, cu camere si microfoane in jur.
 |
| John Cassavetes |
