Multumim distribuitorului filmului in Romania, Odeon Film!
Autor articol: Marcel Prost
Regia: Matt Reeves
Gen: actiune, drama, SF Nota
Cinemateca: 8,75 / 10 ( Laura 8,5; Marcel 9)
Morala: Maimutele suntem noi
(Atentie! Articolul urmator nu contine spoilere)
Pe scurt, pentru cei care nu sunt dispusi sa citeasca tot articolul: filmul e foarte bun si merita vazut de doua ori.
Ceva mai pe larg: nu e o poveste despre oameni si maimute, ci despre lideri, charisma si despre evaluari gresite care devin fatale. Filmul trece razant pe langa probleme mai largi, de genul "umanitate", "familie" sau "sacrificiu", pentru a se infige direct intr-un miez mai profund dar si mai putin explorat, cel al responsabilitatii unui conducator. Pare mai complicat decat e; Caesar e eroul filmului, in sensul ca toata actiunea e determinata exclusiv de deciziile pe care le ia. Maimutele suntem de fapt noi, oamenii, ba inca intr-o versiune idealizata.
Pentru prima data vad intr-un film o distinctie atat de clara intre presiunea interna dintr-un grup si deciziile privind politica sa externa, iar asta e un semn de maturitate in construirea unei povesti moderne. Aceasta optica presupune un nivel superior de perceptie si intelegere ale societatii, independent de momentul dezvoltarii ei, ca o revelare a unor legi a priori a dinamicii grupurilor mari. Reeves priveste totul dintr-un unghi nou si e capabil sa si transmita asta, clar si calm. Filmul e gandit bine, nu are balbe de logica sau de executie; cineva are ceva important de zis.
 |
| Arta isi gaseste mijloacele. Andy Serkis, un actor de generatie viitoare |
Liderul si eroul nostru este Caesar, cimpanzeul antropomorfizat, pe care l-am mai intalnit intr-o alta "Planeta a maimutelor"; la vremea aceea, un puiandru. El conduce acum, in echilibru, cu ratiune dar si cu forta, societatea sa de maimute antropoide, pana cand oamenii se amesteca, in stilul egoist si antropocentric pe care l-am mai vazut si in "Avatar". Ciocnirea dintre cele doua societati / civilizații, cea a oamenilor si cea a maimutelor, deformeaza dramatic regulile jocului, pana la anularea lor, si plaseaza societatile in haos.
Din acest moment toate personajele lucreaza in regim de "best effort", cu exceptia liderilor, care nu isi permit sa piarda "casa, familia si viitorul". De altfel, ceea ce diferentiaza liderul de restul grupului e ca se gandeste, in locul grupului, la cele trei lucruri, mai ales atunci cand nimeni nu mai gandeste. Caesar.
Spre deosebire de maimute, oamenii din "Dawn" sunt mai imaturi si mai manati de instincte de turma, fara vreo exagerare de la realitate. Contradictia e mai clara atunci cand, in scene consecutive, Caesar impune cu usurinta o directiva noua, pe cand Dreyfus (liderul oamenilor, Gary Oldman) o scoate la cap lamentabil cu multimea care vocifereaza.
Mai departe - tradari, intrigi, scene de groaza, tragedii si sperante, intr-un vartej cinematografic extraordinar. Scenografia si sunetul te intorc pe toate partile, chiar daca esti vreun mare barbat care nu pune botul la copilarii; parul se ridica pe spinare, mainile transpira si se inclesteaza pe bratele scaunelor, ochii se umezesc ca prostii la replici care nu sunt special mestesugite sa stoarca lacrimi. Ajunsesem sa ma gandesc in sala daca nu cumva umanitatea e independenta de uman... (Ceea ce ar fi ok daca n-ar fi o inepta contradictie in termeni) Maimutele sunt atat de umane, nu doar prin infatisarea voit antropomorfizata, incat empatizezi involuntar cu ele; in momentele critice nu iti dai seama daca ce fac e bine sau rau, iar asta e un lucru bun, in sine. Termenii de "bine" si "rau" trebuie scosi, incet-incet, la pensie din cinematografie. Dincolo de bine si de rau, maimutele astea sunt oameni. Sau poate, taxonomic vorbind, sunt "persoane". Cam ca delfinii, dar cu maini.
 |
| Caesar, mai uman decat oamenii |
Filmul e, fara indoiala, cel mai bun din seria "Planetelor maimutelor" si poate cel mai bun SF de pana acum, pe 2014. Mai bun ca "Edge of Tomorrow" la mesaj, scenografie si CGI, mai slab la dinamica, insa, si mai putin alert.
Chiar daca e tentant, nu e pentru copii sub 13 ani, pentru ca are cateva scene-surpriza brutale si al caror efect se bazeaza pe spaima pura; nu dau matele pe afara nimanui, insa, ici-colo, mai e aruncata violent o persoana de la etaj sau alta e impuscata cu sânge rece si ranjet pe figura.
Uneori vezi in maimutele astea intruchipari de cosmar, atat de realiste si de reci, incat daca n-ai visat niciodata fiare care isi schimba brusc si voluntar intentia si expresia, nu prea ai idee de ce te asteapta in sala. Iar daca ai visat, Reeves stie deja, pentru ca stie omul.
Pentru vizionare as recomanda ca "musai" un ecran foarte mare, ca sa dea amploarea cuvenita scenelor largi, si sunet dolby, ca sa fie clara coloana sonora; nu e musai insa imaginea 3D, in cazul de fata e mai mult un moft. Merge vazut si acasa, fara indoiala, dar se pierde prea mult din farmec. In plus, e un film pentru care oamenii care l-au facut merita banii.
 |
| Scena de familie cu maimuta mica si maimuta mare |
La capitolul "nasoale" - nimic. Mi-ar fi placut insa ceva mai multa "gandire in afara cutiei " in scenele de familie (nastere, relatie tata-fiu), care sunt prozaice si bazate exclusiv pe interpretarea si aspectul lui Andy Serkis, sau pe figura ultra-expresiva a lui Jason Clarke. Cele mai nereusite personaje sunt Alexander si Ellie; cele mai reusite: Koba, Caesar si Malcolm, ambele din acelasi motiv: intensitate.
 |
| Koba. Durerea naste frustrare, frustrarea naste monstri |
P.S. Laura:
E ceva in filmul asta de te scutura strasnic si-ti da fiori pana-n crestetul capului. E o insinuare strecurata abil care loveste in conditia umana, a carei evolutie e indreptata mai mult spre latura tehnologica si mai putin catre civilizatie. Pe alocuri, "Maimutele nu ucid maimute" te palmuieste aspru pentru ca, nu-i asa, oamenii ucid oameni cu o lejeritate inspaimantatoare si din motive de-ti sta mintea-n loc, vorba poporului. Si nu e vorba doar de mult trambitata Rautate umana, ci, in esenta, e ceva mult mai nociv la mijloc: gandirea extrem de simplista, ingusta, primitiva, care nu poate aduce prea multe lucruri bune dupa sine, nu poate aduce Evolutie, decat in pasi la fel de simpli si de marunti.
 |
| Putin vis urat |
In rest, avem cea mai intensa "Planeta a maimutelor" din istoria cinematografiei. Iar primatele sunt de-a dreptul inspaimantatoare pe alocuri, antropomorfizarea lor avand un accent consistent in aceasta directie. Sunt cateva scene care inmarmuresc spectatorul, e o maimuta care nu-mi da pace nici acum, caci ea, desigur, se "maimutareste" in fata oamenilor, doar cat le fura arma si face un mic dezastru cu ea, iar imaginea asta ma va urmari multa vreme. In concluzie, "Planeta Maimutelor: Revolutie" e un film excelent, recomandat calduros. Cadre ample, superbe, poveste, interpretare, portretizare, suspans bine dozat. De neratat!
 |
| Chior pe stanga, azi |
 |
| Chior pe stanga, ieri |
