O animatie halucinanta despre controlul unor vise din vise, in vise. Daca vi se pare cunoscuta ideea, e de la "Inception", un film din 2010.
Cum ne-am invatat deja, in electronica, olandezii inventau, japonezii copiau si faceau mai bine. In cinematografie e invers, japonezii inventeaza, iar americanii copiază. Bineinteles, dupa ce simplifica, reduc si explica totul (ca sa intre si John Doe la film), le iese o copie comerciala, ingurgitabila de catre nea "Patru Clase", marele cotizant al industriei de film americane.
"Paprika" nu intra usor, e imputit, complicat, insa logic si bine inchegat.
E un film de vazut; extraordinar de frumos in complicarea sa, cu personaje conturate precis si fara tremur de mana sau minte, "Paprika" te duce, zguduit, către povestea vietii si a mortii, legate prin vis, si catre metafora (?) duplicitatii umane. Visul in vis devine secundar ca importanta in fata problemei unui alter ego la limita schizofreniei.
Intrebarea reala nu e daca visez sau sunt treaz, pentru ca denumirea e arbitrara, ci daca in exact aceasta clipa sunt eu cel care simte si vrea sau sunt cel pe care ma chinui sa-l ascund de mine insumi si de ceilalti.
In esenta, "Paprika" reda angoasa Umbrei care poate inghiti totul.
