Autor articol: Marcel Prost
Regia: Michael Bay
Gen: actiune, aventura
Nota Cinemateca: 7 / 10 ( Laura 7, Marcel 7)
Morala: "Trebuie sa reusesti sa vezi comoara din gunoiul uman"
Multumim distribuitorului filmului in Romania, Ro Image!
Chiar daca povestea e simplista, scenariul haotic iar actorii mediocri, programarea CGI e foarte (bine) muncita, ceea ce face ca filmul sa fie spectaculos, peste asteptari; "camera" se misca si se imprastie dupa fiecare incheietura, surubel sau stropi de ulei care sar din baietii astia mecanici, miscarea e fluida si ametitoare pana la limita superioara a suportabilitatii (iMax 3D). Transformarea robotilor e intotdeauna "filmata" printr-o miscare elicoidala, de la picioare spre cap, ca si cum ai inconjura, dintr-o singura miscare, un brad de Craciun cu instalatia de lumini, de la baza spre varf; e ametitor, dar de fiecare data taie respiratia si constituie biletul de "trecere a clasei". Multe scene sunt in slow-motion pentru ca la viteza "reala" ar fi imposibil de inteles si, absolut intamplator, dau un efect de spectaculozitate. Cum zicea Flavius - filmul e un "no-brainer" la capitolul comercial / spectacol.
Sunetul e patrunzator si focalizarea lui ajuta la imersie. O sa observati cum, in unele scene de lupta, tot zgomotul e redus la zero si se aude doar scrasnetul scenei din centrul ecranului; la intoarcerea navei cu magneti, unde s-a vrut crearea unei senzatii de colos care domina tot orizontul, sunetul se disperseaza in surround si devine un bas profund si puternic, care face sa vibreze scaunul si popcornul. Cand accelereaza Pagani Huayra, motorului se aude distinct si clar, astfel ca domina toate celelalte motoare de supermasini, incat aproape ca nu pare natural. Evident, Pagani nu toarce la fel de frumos ca un Ferarri, insa contribuie mai mult la bugetul filmului.
Robotii sunt cu adevarat sexy. Chiar daca Bumblebee apare mai putin ca in Dark of the Moon, are parte de actiune dintre cele mai intense (salvarea celor trei personaje din accidentul de sub pod, pilotarea navei); Brains arata de parca ar fi scapat de o bomba atomica pe sub o usa de plumb, si bombane cinic si hilar. Hound este noua vedeta din Age of Extinction; are replici destepte, e bun la suflet (sau la scanteie), un amestec de chopper-ist barbos si gras cu veteran de Vietnam, o "balerina grasa si gratioasa" cum isi zice - extraordinar personaj; as fi venit la film fie si numai pentru scenele in care apare. Dinobotii - parca ar fi putut fi folositi un pic mai intens; e drept, sunt impresionanti cand rup vapoare in doua ("Pacific Rim", anybody?), dar volumele si masele lor ar fi putut fi puse la munca mai grea; e drept, pentru CGI, un dinobot kantareste tot atat cat Brains...
Eroii show-lui sunt robotii, masinile si distrugerile, in general. Actorii insa - nu prea, deloc. Nicola Peltz, diva de azi a Transformers este, de departe, cel mai exagerat personaj, voit "sexy" si nereusit. "Penibil" e un descriptor eufemist pentru modul in care e construit personajul ei, pentru modul in care joaca si pentru modul in care camera zaboveste pe diverse parti ale corpului ei necopt. Nu credeam sa ajung s-o regret pe Megan Fox vreodata, si inca nu mi-e clar daca e regret sau doar e Peltz o dezamagire si mai mare. Practic, in filmul asta au ajuns toate viitoarele "pitzi" ale Hollywoodului, ca sa nu fiu mai plastic. Peltz arata si joaca precum o papusa Barbie...
Scenariul, incepand cu povestea tragi-comica a inventatorului sarac si pana la luptele atarnate pe blocurile chinezesti - nu merita atentie si nici nu cred ca publicul tinta ii va acorda atentie.
"Transformiumul" - un fel de "unobtainium" dar mai putin albastru - e o inventie periculoasa, la care era sa mor de ras in sala.
Film extraordinar pentru toti iubitorii de CGI (de la copii pana la gameri) si atat. Restul e tacere.
P. S. Laura:
Un film cu mult metal, muierusti (cand fatale, cand minore cazute in patima pitiponcelii) si efecte speciale de-ti taie rasuflarea. Totusi, printre bucati de transformium in artistic zbor, se strecoara, pana la refuz, clisee de-ti fac parul maciuca, caci le credeai ingropate de ani buni. Poveste la fel de captivanta precum discursurile lu' nea Nelu de pe vremuri. Mark Wahlberg se descurca binisor cu partitura, lucru pe care nu l-as putea admite cu atata generozitate si in cazul doamnisoarei Nicola Peltz, preocupata excesiv de propria-i imagine de adolescent (aproape femeie) frumos in detrimentul vadit al rolului. Pantalonasii/fustitele scurti/e, mulaciunile, nasturasii de la camasuta (nu-i diminutiv fortat!) ce par in mod misterios a se descheia singuri pe masura ce actiunea se precipita, sunt cateva ingrediente mai fierbinti decat metalul topit.
Altfel, din unghiul strict al animatiei, Transformers: Age of Extinction se prezinta impecabil, o adevarata incantare pentru iubitorii efectelor speciale. Pentru ceilalti, lung cat o zi de post (165 de minute), cu un ton serios al datoriei si onoarei (fata de umanitate, pardon, americani) potentate de o coloana sonora exagerata (mai ceva ca Spielberg!)
