Autor articol: Marcel Prost
Nota Cinemateca: 6/10 (Nota Laura: 6/10; Nota Marcel: 6/10)
Regia: George Clooney
Gen: actiune, biografic, drama
Morala: Arta bate viata
Multumim, Odeon Cineplex, pentru invitatie!
Multumim, Odeon Cineplex, pentru invitatie!
De bine:
Ideea de a face un film despre o misiune de salvare a operelor de arta capturate de nazisti in WW2 este pe cat de nepotrivita timpurilor noastre anti-culturaliste, pe atat de nobila si profunda in intentie. La momentul in care toata lumea alerga sa isi salveze viata si restul de avere, in America se infiinteaza o trupa de critici de arta, evaluatori si curatori, cu unica misiune de a salva si returna arta praduita de nazisti. Ca sa fie treaba treaba, Hitler emisese un ordin (numit "Nero", ironia dracu') prin care toate operele de arta trebuiau distruse daca Germania pierdea razboiul sau el murea. La momentul actiunii, nemtii se retrageau deja din Franta, impreuna cu garnituri intregi de tren cu tablouri si sculpturi iar lui Hitler ii incoltea gandul sa-si ia viata; pe de alta parte, Goering, spirit critic de felul lui, nu suporta arta contemporana, asa ca o punea foc pe unde o prindea (Picasso, Klee - trageau mereu paiul scurt). Pana la urma e o lupta contra cronomentru pentru viata sau moartea artei, treaba tragica, in esenta. Aliatii alcatuiesc acest "comando" in mare parte din civili, printre care media de varsta e de 60. Desi pare penibil sa trimiti amatori batrani pe front, e totusi singurul mod in care operele de arta autentice si valoroase sa fie recunoscute.
De rau:
Filmul e facut sub asteptari; scenariul e haotic si dezlanat, replicile sunt imbacsite cu bull-shit patriotic-cliseic-ieftin, se joaca sub asteptari: Clooney insusi joaca precum un Don Juan in pragul andropauzei, "presedintele SUA", care are doar de citit cateva replici chiar in prima scena, suna fals si amatoresc. Actorii mari sunt mascati de scenografie: Bill Murray nu are timp decat sa fie mai plinut decat il stiam, camera nu sta pe el niciodata mai mult de cateva secunde, Cate Blanchett joaca bine, evident, insa rolul e lipsit de profunzime (boala de care sufera tot filmul, de altfel), Matt Damon e in parametri dar el e deja invatat sa joace "lejer"...
Mai rau de atat se poate.
Vorbim despre oameni adevarati care au murit ca sa impiedice nazistii sa fure statui ale lui Michelangelo, la momentul in care toata lumea buna rasufla usurata ca razboiul e pe sfarsite iar masacrele inceteaza; in contextul asta, cativa ("the monuments men") realizeaza ca dincolo de masele de oameni, omenirea e tinuta la un loc de cultura si de istoria ei, iar acestea din urma sunt pe cale sa fie arse cu napalm de Hitler. Vorbim probabil de una dintre cele mai importante decizii din istoria omenirii, aceea de a salva inestimabilul, lucru destul de rar pe la specia noastra, de altfel. Cam de fiecare data s-a gasit cineva care sa puna foc vreunei biblioteci sau vreunui oras din varii motive sub-umane, ceea ce a condus la un reset general al civilizatiei si, implicit, la intoarcerea la bataia cu parul ca forma de comunicare. (Ma gandesc daca nu cumva ciclicitatea istoriei a lui Hegel nu are drept baza decat taman astfel de reset-uri pe care le-am tot luat pe parcursul timpului.)
Revenind, spuneam ca se poate mai rau, in contextul in care actiunea asta de salvare a artei si istoriei e o treaba atat de rara la om incat se poate spune ca a fost un miracol ca a fost aprobata de Roosevelt. Ei bine, desi sunt in plin miracol de trezire a constiintei speciei, filmul este eminamente unul de propaganda americana si semita, inecat in cinematografie marunta si vulgara. Dupa o vreme nu stii daca te uiti la o comedie, drama sau tragedie; glumele cazone (chiar daca, multe din ele, de calitate) se amesteca printre butoaiele de dinti de aur si suspansul cursei contra cronomentru de salvare a statuii lui Michelangelo, simbol suplimentar americanesc (daca mai era cazul) al razbunarii mortii unui membru al comando-ului...
Clooney a adunat multa lume buna in distributie, dar a ales sa nu le dea pe masura de jucat. Profunzimea filmului se apropie de ridicol, in mare contrast cu realitatea; Clooney ar fi trebuit sa ridice o statuie, dar a reusit doar sa vanda o prajiturica traditionala evreiasca, un pic mucegaita.
***PS Laura: Idee buna in burduf de caine. Un fel de bune intentii fara intentie. Este extraordinar ce au facut oamenii astia, dar omagiul lui Gorge Clooney se pierde undeva pe drum, in ciuda afirmatiilor gretos-patriotice. Nu, nu-si face nimeni datoria pentru tara aici, cand vorbim de arta, vorbim despre umanitate, in general. Iar serviciul adus omenirii de catre acesti oameni a fost urias! Te strange inima sa vezi rama arsa cu numele lui Picasso pe ea, te infurie cum un piticot intelectual frustrat de tipul Hitler isi autopune la dispozitie un asemenea patrimoniu cultural, de care dispune discretionar, aidoma unui copil care isi arunca la gunoi jucariile care nu-i mai plac. Jucarii pe care le-a luat abuziv.
Scenariul e plin de gauri, firul narativ sufera intreruperi, decor vizibil invechit la comanda, glumele sunt bune (de cetatean care a mai trecut pe la scoala), dar mi se pare putin cam multa bascalie. Stiu, cand vorbim de viata si de moarte, salvarea unui tablou pare lipsita de insemnatate, dar cred ca subiectul ar merita tratat cu mai multa seriozitate. Astept cu deosebit interes o versiune mai consistenta, ca e pacat de subiect, mamicule!
