Jocul lui Ender/Ender's Game (2013)

Autor: Marcel Prost

Nota Cinemateca: 8,5/10 (Nota Laura: 8/10; Nota Marcel: 9/10)

Regia: David Hood
Gen: Action, Adventure, Sci-Fi

Morala: Cel mai bun SF al anului (Flavius a zis-o primul)

Amanunte:

Show: 8/10
Arta: 8/10
Poveste: 10/10
Buget: necunoscut

E unul din putinele filme SF ale caror scenariu si regie sunt in in armonie cu cartea. (Printre cele mai rasunatoare petarde cinematografice - Dune si Starship Troopers, jigniri aduse cartilor omonime.) Jocul lui Ender e prima carte dintr-o lunga saga, din care la noi Nemira a publicat vreo 5 sau 6 titluri, inca de prin anii '90; impreuna cu Vorbitor in numele mortilor si Xenocid, cele trei titluri au luat cele mai mari premii de literatura SF: Nebula, Hugo si Locus. Cum ar veni, vorbim despre povestiri originale de prima mana, iar nu carti scrise dupa scenarii de filme...

Filmul e excelent, cartea e excelenta si, cu toate astea majoritatea criticilor americane plaseaza filmul in zona mediocritatii, iar despre carte spun ca e o ciudatenia a vremii... Ce-o fi?

Orson Scott Card

Problema e persoana publica Orson Scott Card, care, in urma unor declaratii, articole si interviuri, s-a plasat in dizgratia semidoctilor americani, adevaratii formatori de opinie si leaderi mondiali pe la ei (omul e mormon, democrat dar homofob declarat, impotriva casatoriei intre homosexuali etc.). Din ce se vede prin presa americana, Card a devenit "un personaj controversat", cum se zice pe la ei, sau "daca il vad, il joc in picioare", cum se zice pe la noi, implicat politic si social. Dar, surpriza, America nu mai e tara libertatii de opinie, daca a fost vreodata, asa ca mai toate articolele scrise pana acum de criticii americani de film la Jocul lui Ender se invartesc in cam in aceeasi zona: filmul e acceptabil, pacat ca se bazeaza pe convingerile unui dement, care transpar in scenariul de rahat, iar accentul neo-zeelandez al lui Kingsley e penibil...

Cum ar veni, filmul e nasol pentru ca Orson Scott Card e schiop. Mai mult, studioul de filme Lions Gate a declarat ca se dezice de opiniile lui Card despre casatoria intre persoane de acelasi sex, de teama sa nu se trezeasca cu salile goale. Intr-adevar, treaba e nasoala la americani; o campanie de PR ca asta poate pune pe butuci o eventuala partea doua, bazata pe Vorbitor in numele mortilor, ceea ce ar fi un mare pacat. Singurul autor de SF care a luat doi ani la rand cele mai importante premii ale literaturii de profil, co-producator al unuia din cele mai bune filme SF, adaptat dupa romanul sau, isi freaca mainile ingrijorat pentru incasari in propria tara, pe cand pocnitori ca Riddick stau bine merci la incasari din primul weekend (19 mil din 38).

Tot ce pot face util e sa va spun ca filmul e musai de vazut, pentru ca povestea e o capodopera, efectele sunt la mare inaltime, iar interpretarea lui Asa Butterfield (Hugo) de asemenea. Daca Gravity e o opera de arta grafica, Jocul lui Ender e mai aproape de ideea de film ca arta cinematografica, prin combinatia de interpretare, scenariu, suspans si chiar problematica morala.

Poate ca in lumea filmului 3D, unde totul e senzatie si spectacol, dilemele morale nu mai sunt la ele acasa; de obicei, cand te agati in disperare de scaun, nu prea mai ai cum sa te gandesti daca ce fac personajele e bine sau rau, si invers. Jocul lui Ender pune, in mare masura, problema limitelor morale ale unui razboi. Suna pompos, insa nu si daca te gandesti la copiii de 6-7 ani care se arunca regulat in biserici si moschei cu bombe in jurul braului, de niste zeci de ani incoace... Sa transformam toata treaba asta intr-o institutie a statului, cu dotari tehnice de ultima generatie si cu cea mai buna motivatie posibila (apararea speciei) si obtinem Jocul lui Ender...

Mi-a fost initial teama ca ar putea fi o ecranizare proasta a cartii; nu e, e excelenta. Apoi ca ar putea fi un film cam de copii, nu e, e un film pe foarte bune.
Cand s-a terminat, nu imi venea sa ies din sala; m-as duce a doua oara, fara indoiala. Mai mult, stiind a doua carte, Vorbitor in numele mortilor, abia astept urmarea filmului; la nicio alta serie n-am mai avut sentimentul ca o parte a doua e atat de puternic atrasa de prima.

Personajul Ender e foarte fidel cartii, in spirit; Butterfield joaca mai bine ca multi actori adulti de box-office, cu toata moaca lui de pici cu muci la nas din Hugo. Omul exprima un amestec romantic de ingenuitate, sange rece si concentrare maxima; va aduceti aminte Kick-Ass 2? E, Jocul lui Ender e exact opusul lui, pe toate planurile, iar Ender Wiggin e un anti Kick-Ass, in sensul bun...

Ce nu mi-a placut: scena in care Rackham se arunca in nava mama e reluata de prea multe ori, de parca tot ce exista in arhiva armatei era doar acest singur filmulet de 15 secunde. Afisul; arata ca un afis de partea a treia din Tron, din pacate.

Cine e publicul tinta: amatorii de SF, indiferent de varsta sau sex; masculii de la 5 ani in sus, orice fire mai romantica un pic; abia partea a doua (careia ii tin pumnii sa iasa) va aduce in sala si femei (Valentine Wiggin devine un personaj cheie).

Multumim MediaPro Distribution pentru invitatie si pentru ca a adus filmul in Romania. Mi-as fi dat un deget de la picior pentru versiunea de iMAX...