Regia: James DeMonaco
Gen: horror, SF, thriller
Morala mea: Daca vrei ca cele mai dificile si aparent
nerezolvabile probleme ale omenirii (rata a criminalitatii, somaj etc) sa
devina istorie, lasa cetatenii o noapte pe an sa comita toate infractionalitatile
pamantului intru eliberarea sufletului si trai armonios.
Cetatene, ia zi tu drept si solemn, ce-ai face daca intr-o
noapte ai putea comite orice nelegiure ti-ar trece prin cap? Cum te-ai apara?
Sau, dimpotriva, ai trece la atac? Ti-ai ucide vreun coleg turnator? Vreun
vecin mai instarit decat tine? Amantul nevesti-tii? Sau te-ai crede vreun
Hitleras care purifica lumea de gunoaie?
The Purge e asemenea lui In Time: idee buna in burduf de
caine. Pentru a te juca de-a ostaticii intr-o casa (cu succes vreau a spune),
trebuie sa stapanesti foarte bine tehnica suspansului si sa controlezi cat mai
veridic personajele. Nu numai ca Alfred Hitchcock nu se naste in fiecare zi,
dar The Purge isi rataceste personajele pana uita de ele, timp in care actiunea
isi formeaza gauri negre, impardonabile intr-un mediu claustrofob, unde pana si
respiratia personajelor poate influenta sensibil dinamica.
Ca tot veni vorba de personaje, sunt atat de palid
conturate, ca si un tzanc le creiona mai vartos. Ethan Hawke (batraior deja) nu
pare a-si da prea mult silinta in actul actoricesc, singurul care mai creste
calitatea medie a prestatiei fiind Rhys Wakefield (om care crede mai abitir in
Purificare decat facatoarea de cruci duminicale in Dumnezeu), jumatate datorita
unei mecle tampe si a unui zambet nefiresc de larg, dar si a faptului ca pare
singurul din gasca care sa isi ia rolul in serios.
The Purge e cel mai elocvent exemplu de cum sa nu te bazezi
doar pe o idee stralucita, ignorand flecustete precum scenariu, actorie, dozare
suspans si alte nimicuri ce imi scapa momentan gandului. Pe de alta parte,
filmul merita absolut toate laudele pentru felul magistral in care ironizeaza
societatea americana, noii ei fondatori vazand-o salvata doar prin instituirea
unei asa-numite Nopti a Judecatii, in care absolut orice infractiune este
permisa si impotriva oricui (exceptand nu-stiu-ce-oficialitati, ca doar nu o sa
il omori p-Al de Sus, negru in Casa Alba), utilizand orice mijloc la indemana
(mai putin nu-stiu-ce-arme, dar la cum zburau gloantele in eter, n-as prea lua
in seama exceptia asta), avand la baza un rationament aparent simplu: acordarea
a 12 ore de libertate absoluta umanitatii, in care aceasta sa isi elibereze
furia, frustrarea si alte sentimente inaltatoare, pentru a nu se acumula in
cantitati alarmante, lucru ce ar putea afecta serios destinul societatii.
Cu alte cuvinte, daca esti o lichea ordinara, invidios,
frustrat, violator de Herastrau, damblagit cronic cu ganduri de epurare
rasiala, asta e noaptea ta! Ai 12 ore la dispozitie sa iti satisfaci piticii bolnavi,
pardon, rezolvi problemele si sa mergi mai departe in viata, cu spiritul curat
si mai inaltat ca noaptea de dinainte. Daca, in schimb, esti normal la cap si
suflet, dar nu dispui de mijloacele materiale suficiente auto-apararii si mai
si locuiesti intr-o bloculet din Bucuresti, Dumnezeu sa te ajute, maica! Si
daca vecinului de la 4 nu i-a placut zambetul tau de alaltaieri, promit sa ma
rog pentru tine. Iar daca nu esti nici lichea, nici om de treaba, ci doar se
intampla sa existi, abtine-te sa faci infarct, criza de fiere sau sa te joci
de-a fetita cu chibriturile prin casa, intrucat in aceste 12 ore nu sunt
disponibile Politie, Salvare, Pompieri. Esti pe cont propriu si poti muri ca un
erou inecat in propria-ti cada.
Desigur, si un copil se astepta ca acest catharsis discretionar
sa inceapa cu oamenii strazii, pe motiv ca cei saraci nu sunt utili societatii
(desi creionul ala chinezesc e bun la nevoie) sau pe coalizarea vecinilor, ca,
deh, unde-s multi, puterea creste si dusmanul nu sporeste. Vagabondul din film
nu e intamplator singurul negru de pe ecran, semn ca bajetii ajtia inca au o
problema cu opresiuni istorice, exploatarea negrului de catre alb etc.
Printr-un suspans cand mort, cand viu, se perinda cateva aspecte
care tin de extremele firii umane, decizii, sentimente, iertare, nimicnicie,
omenie, o jonglare semi-alerta care te implica in film, determinandu-te sa
judeci ideea celor 12 ore de libertate absoluta si sa o molfai pe toate
partile.
Cu certitudine, filmul putea fi mult mai rau, dar, la o
asemenea idee, cresc si pretentiile spectatorului. Trecand peste faptul ca nu
inteleg defel categorisirea horror (eu, mai sperioasa decat orice fiinta vie si
umblatoare, am tremurat mai tare la propriul zgomot de popcorn decat la orice
parte din The Purge, aleasa la intamplare), avem serioase probleme cu
suspansul, fluiditatea actiunii, previzibilitatea ei, precum si cu conturarea
personajelor (care par mai sterse decat cerneala dupa ploaie). Nota maxima
pentru idee si ironizarea societatii americane, picata la tzanc dupa multi bani
investiti recent in ecuatia SUA=lumea intreaga (vezi Man of Steel sau World War
Z). O senzatie dulce-amara de placut-dar-se-putea-mult-mai-bine.