Regia: Robert Zemeckis
Gen: dramă
Morala mea: Nu fi erou cu schnaps în sânge. Oricâte vieți ai salva, tot un bețiv pasibil de pușcărie rămâi!
După ce a dat de toți pereții cu robotul David din Prometheus, iată că stimabilul Marcel Prost revine și e, după cum mă așteptam, într-o formă stilistică de invidiat. De această dată, inventariază concis și corect (din umilul punct de vedere al subsemnatei) principalele personaje, precum și câteva aspecte demne de luat în seamă din pelicula Flight. Peliculă cu care nu mi-aș lua creierii la trântă prea mult, dacă mă raportez la tenta puternic moralizatoare care pare desprinsă din Codul Rutier, pardon, aviatic, semn că populația americană dă tot mai mult iama la sectorul de alcoolice din supermarket.
În schimb, sunt secvențe pe care spectatorul nu le va uita prea curând! Scena prăbușirii avionului este atât de temeinic făcută, încât devine sufocantă, împiedicându-l pe spectator să mai poată respira pentru câteva secunde. Mai avem o manifestare actoriceasca absolut remarcabilă pe casa scării unui spital oarecare, precum și alte aspecte pe care vă las să le descoperiți împreună cu Marcel.
Iată, așadar, părerea stimabilului "Prost", cu care sper să ne mai întâlnim în acest loc virtual.
***
Ceea ce povestea are drept intrigă (accidentul aviatic, în sine), e, de departe, una din cele mai bune scene de suspans din ultima vreme. E genul de scenă pe care vrei s-o vezi de câteva ori, pentru că e foarte bine închegată, actorii sunt în pielea personajelor, totul curge ca o apă repede. Doza de adrenalina e cea corectă, cu pistă falsă (decolarea cu probleme), intermezzo foarte liniștit (27 de minute de zbor) și explozie de adrenalină (defecțiunea, manevrele critice). Povestea are la bază o întâmplare reală, care, însă, s-a terminat tragic.
Despre câteva personaje interesante:
DW, bărbat frumos, joacă bine când vrea el (actorul nu bea, pe când personajul da, ceea ce face să fie un rol… dificil). Personajul e făcut bine, după standardele postmoderne hollywoodiene: puțin șarm, puțin ezitare, un pic de lipsă de curaj, un pic de lipsă de demnitate… Pentru publicul căruia îi place de Washington - o surpriză extrem de plăcuta, o nouă dimensiune a actorului. Dacă în “Training Day”, DW a uimit prin duritate, aici e la polul opus: Whip e un erou consumat de slăbiciunea sa ca de o cangrenă.
Drama lui Whip e paradoxală: cum să devii erou în ochii tăi, deși pentru public ești deja.
Filmul întinde personajul până ce acesta plesnește (tipic hollywoodian), sfârșind într-o poveste moralizatoare comandată de poliția rutieră americană (not funny).
Bănuiala mea e că 90% din public îl va iubi pe Denzel mai mult după rolul ăsta.
Personajul are propria dramă, total separată de cursul principal al filmului, însă povestea lui Nicole nu are cap sau coadă: o narcomană care s-ar fi îndrăgostit de Whip (Denzel Washington) dacă omul și-ar fi recunoscut viciul. Nu e prea mult, mai ales că nu simți în niciun punct vreo profunzime în relația lor.
Motivul existenței lui Nicole e simplu: contrast cu Whip. O narcomană, adusă la spital pentru supradoză, reușește să își depășească condiția, pe când un erou național, care salvează 96 de vieți - nu.
Katerina Marquez (Nadine Velazquez)
Katerina este o reclamă la sex pe peretele școlii ajutătoare: pur și simplu e din alt film, și nu dintr-unul artistic. Pentru publicul puber: un motiv să nu rateze filmul.
Probabil personajul cheie al filmului, bărbatul bolnav de cancer dă sarea și piperul unei drame morale, vorbind despre Dumnezeu, viață, moarte și alte lucruri “mărunte”. Interpretarea lui Badge e extraordinară, un amestec de nebunie, tragedie și sarcasm; deși scurtă, scena discuției din casa scării spitalului e, probabil, cea mai profundă scenă a filmului, jucată extraordinar: discuția despre cele mai importante valori umane smulge hohote de râs… Sună ca o ironie a lui Zemeckis.
Din punctul meu de vedere, Badge face un rol rar, puternic și natural; toată scena scării a fost filmată într-o zi, dintr-o suflare. În consecință, nimic nu sună fals.
În concluzie, avem un DW nou-nouț (ca anti-erou), o minunăție de scenă de dezastru aviatic, un James Badge Dale care unge pe suflet, și o morală mereu la modă: alcoolul te prăpădește mai tare ca un accident de avion. Peste toate astea, Zemeckis trage niște miștouri la adresa bisericii si a religiei, dar nimeni nu se supără.
