To Rome With Love (2012)

Regia: Woody Allen
Gen: comedie, romantic
Nota mea: 6.8
Morala: Dacă vrei puțină aventură în viața ta, vizitează Roma.

Vinul pe care îl servește domnul Woody Allen în Roma e, de fapt, un șpriț cu prea multă apă, oferit în grabă de o mână tremurândă care mai varsă jumătate din conținut până să ajungă la masa ta. Și totuși, aroma ce persistă în urma degustării e una plăcută, chiar daca efemeră...

După Manhattan, Barcelona sau Paris în miez de noapte, domnul Allen ne întinde brațul său (mai puțin viguros, ce-i drept!) pentru a ne rătăci împreună pe străduțele Romei, descoperind-o cu suflarea întretăiată în toată splendoarea ei, mângâiată de soarele puternic și pigmentată cu povești ce pendulează amețitor undeva între amuzant și enervant, între plauzibil și suprarealist, între romantic și deșucheat, povești ce nu-i pot birui, însă, panorama absolut fabuloasă.

Avem, astfel, o tânără americancă ce își găsește marea dragoste în Roma și asistă, printre zâmbete și nervi, la momentul colosal în care familiile lor se întâlnesc, cu ciocnirile culturale de rigoare. Mai avem un arhitect de succes care își retrăiește fulgerător anii tinereții, cu toate greșelile lor, insistând pe sentimentele răscolitoare nutrite față de cea mai bună prietenă a iubitei sale, pe lucrurile învăluite în ceața tinereții, care par atât de clare acum, în miez de maturitate.

Și pentru că ne aflăm în patria paparazzi, regizorul-scenarist nu putea rata o mică ironie prin povestea puternic îmbibată în suprarealism a lui Leopoldo, care, dintr-un om absolut obișnuit, se trezește pe nepusă masă asaltat de jurnaliști din toate părțile, devenind o celebritate supusă unui șir de întrebări pe cât de stupide, pe atât de enervante și irelevante în ansamblu.

Iar dacă tot ați rezistat până aici, ar fi chiar păcat să nu vă prezint și cireașa de pe tort, cu toate onorurile aferente: un cuplu de italieni proaspăt căsătoriți veniți în Roma (cu scopul de a o prezenta pe soție rubedeniilor) și care reușesc extraordinara performanță de a se pierde unul de celălalt printr-o înșiruire agasantă de evenimente mai mult sau mai puțin plauzibile, el fiind în camera de hotel, iar ea coborând până la un coafor. Trecând peste faptul că nu poate urma câteva indicații date de cetățenii mai mult decât amabili ai Romei, neghiobia se instalează și mai confortabil, frumușica doamnă scăpându-și clișeic telefonul într-un canal, atunci când soțul o apelează. Și dacă nici acest lucru nu v-a enervat suficient de tare, imaginați-vă că habar nu are cum se cheamă hotelul la care este cazată, timp în care soțul se trezește în cameră cu o prostituată plătită să-i îndeplinească cele mai ascunse fantezii, creându-se, astfel, o încurcătură ce complică strașnic lucrurile.

Woody Allen (care apare pe ecran pentru prima dată după Scoop-ul din 2006) își declară dragostea pentru cetatea eternă în același stil cu care ne-a obișnuit de ceva vreme. Chiar dacă nu răzbate vigoarea din trecut, are el un mod aparte de-a exprima gânduri, trăiri și de-a plăsmui situații, alcătuind un repertoriu sentimental în care cu toții ne regăsim parțial, la un moment dat în viață. Iar Woody Allen e maestru în a face corzile sufletului să vibreze, atingându-le în cele mai sensibile puncte, asemenea unui cântec care vine din adâncuri și îți trezește sentimente contradictorii, pe care niciun penel sau creion nu le va putea surprinde atât de bine precum o face propriul tău suflet.

În ciuda gurilor răutăcioase care îl trimit pe Woody Allen în spatele tejghelei de la agenția de voiaj, To Rome With Love rămâne o experiență plăcută, fie ea și inconsistentă. Scenariul nu este nici pe departe la fel de bine închegat precum fantasticul Paris în miez de noapte (încununat cu Oscar la categoria scenariu original), dimpotrivă, e olog, și nici măcar distribuția grea nu poate contrabalansa neajunsul (Woody Allen, Judy Davis, Roberto Benigni, Penelope Cruz, Alec Baldwin, tenorul Fabio Armiliato, Ellen Page, Jesse Eisenberg, ba chiar și Ornella Mutti, preț de câteva secvențe). Și nici tirada nu mai pare atât de intensă precum în Whatever Works, sa zicem.

Locația este excelent aleasă, dar nepopulată cu povești pe măsura strălucirii ei. Și nici spiritul latin (pe care îl am în fiecare zi la purtător, din fericire) nu pare suficient de bine exploatat. Rezultatul nu e rău, dar, cu certitudine, putea fi mult mai satisfăcător, ținând cont că vorbim despre Woody Allen, un maestru al comediilor romantice.

Iar semeața Romă ce se ostenește zilnic pe coline, în bătaia razelor dogoritoare ale soarelui, ascunde multă dragoste pe întortocheatele ei străduțe, temperament, aventură, infidelități la kilogram, vise, ochi iscoditori de paparazzi, dar și un potențial Caruso în fiecare bărbat ce cântă sub duș. Timp în care, cetatea eternă îți zâmbește, îți face cu ochiul și te îmbie să-i calci pământul vechi de când lumea...