Săptămâna dedicată lui Alfred Hitchcock pe blogurile noastre nu a rămas fără ecou. Când Mihaela Cârlan (CEO revista Catchy și publisher la Club Diverta) mi-a propus conceperea unui articol special despre Maestrul Suspansului, am contactat îndată echipa de bloggeri cinefili. Pentru că mai multe capete sunt mai bune decât unul singur și pentru că succesul săptămânii Hitchcock s-a datorat fiecăruia dintre noi, am fost foarte bucuroasă când echipa a acceptat cu mult entuziasm provocarea. Mulțumirile mele merg către:
-Teodora Apostol (blogger la Cinemagazin);
-Maria Drinceanu (blogger la Film, Cultură, Artă);
-Corina Romonti (blogger la Scriu...fără imaginație);
-Marian Iuga (blogger la FilmSinopsis);
-Angela Alexandru (blogger la Anzhela Movies);
-Adina Chitu (blogger la Buticul cu filme și cărți);
-Bianca Rus (blogger la RusBianca);
-Adriana Zavoi (blogger la Cinemateca lu’ Zăvoi).
Chiar a fost o reală plăcere să lucrez cu voi!
Pentru cei curioși de rezultat, articolul poate fi accesat aici. Mulțumim, Club Diverta, pentru propunere!
Structura articolului e cam așa:
A. Teodora Apostol (blogger la Cinemagazin) ne explică ce este un MacGuffin! Cică ”totul ar fi pornit de la o anecdotă cu doi scoţieni într-un tren. Unul îl întreabă pe celălalt: “Nu vă suparaţi, ce este acel obiect ciudat din bagajele dumneavoastră?” “E un MacGuffin” îi răspunde celălalt. “Şi ce este un MacGuffin?” întreabă primul. “E un aparat de prins leii de pe dealurile Scoţiei” i se răspunde. “Păi nu există lei pe dealurile Scoţiei!” se minunează primul. “Ei, atunci ăsta nu e un MacGuffin” soseşte răspunsul prompt. ”Mai multe detalii puteți afla aici.
B. Topul efectiv, în care încercăm să identificăm aceste MacGuffinuri.
Locul al 10-lea - Dial M for Murder
De acesta m-am ocupat chiar eu, ocupând un loc fruntaș în topul personal Hitchcock. ”Dial M for Murder marchează începutul colaborării profesionale dintre Alfred Hitchcock şi Grace Kelly. Felul minunat în care s-au înţeles pe platourile de filmare, frumuseţea, eleganţa şi rafinamentul actriţei au născut zvonul conform căruia regizorul ar fi nutrit şi alte sentimente pentru distinsa domnişoară. La rându-i, Grace Kelly a mărturisit i-a plăcut să lucreze cu maestrul suspansului mai mult decât cu oricare alt regizor cu care colaborase înainte de Dial M for Murder”. Mai multe detalii despre MacGuffin puteți afla aici.
B. Topul efectiv, în care încercăm să identificăm aceste MacGuffinuri.
Locul al 10-lea - Dial M for Murder
De acesta m-am ocupat chiar eu, ocupând un loc fruntaș în topul personal Hitchcock. ”Dial M for Murder marchează începutul colaborării profesionale dintre Alfred Hitchcock şi Grace Kelly. Felul minunat în care s-au înţeles pe platourile de filmare, frumuseţea, eleganţa şi rafinamentul actriţei au născut zvonul conform căruia regizorul ar fi nutrit şi alte sentimente pentru distinsa domnişoară. La rându-i, Grace Kelly a mărturisit i-a plăcut să lucreze cu maestrul suspansului mai mult decât cu oricare alt regizor cu care colaborase înainte de Dial M for Murder”. Mai multe detalii despre MacGuffin puteți afla aici.
Locul al 9-lea - The Man Who Knew Too Much (1956)
Maria Drinceanu (blogger la Film, Cultură, Artă): ”The Man Who Knew Too Much (1956), cu James Stewart şi Doris Day în rolurile principale, este singurul remake pe care Alfred Hitchcock l-a făcut vreodată. Regizorul realizează un remake al propriului său film, cu acelaşi nume, din 1934, unul dintre cele mai aclamate producţii ale sale din perioada britanică. Deşi este mâna aceluiaşi regizor, cele două filme sunt, însă, foarte diferite ca ton, atmosferă, stabilirea şi detalierea complotului, iar remake-ul este în culori, ceea ce-l face mult mai acceptabil pentru publicul modern”. Interesant este faptul că Maria a identificat 2 MacGuffinuri. Mai multe detalii aici.
Locul al 8-lea - Notorious (1946)
Corina Romonti (blogger la Scriu...fără imaginație): ”Când Notorious a avut premiera în 1946, toată lumea a fost scandalizată. Cary Grant, Ingrid Bergman şi Hitchcock încercau să fenteze „Codul” filmelor şi să arate cel mai lung sărut din istoria cinemaului până la acea vreme. În condiţiile în care o asemenea apropiere între două personaje nu putea dura mai mult de 3 secunde pe ecran, cei doi protagonişti stau îmbrăţişaţi şi-şi şoptesc, printre săruturi pasionale, vorbe de dragoste, timp de 2 minute!” Mai multe detalii despre MacGuffinul identificat de Corina, puteți afla aici.
Locul al 7-lea - The Birds (1963)
De Păsări eu m-am ocupat și mărturisesc că mi-a fost al naibii de greu să identific un MacGuffin: ”Eu am rămas cu o experienţă cinematografică de neuitat, cu un spectacol vizual desăvârşit, cu metafora femeii care îşi plămădeşte un nou început, acela în doi, printre foste iubite şi legături de familie sufocante pe alocuri. Dar, mai presus de toate, am rămas cu o noţiune a Ordinii extrem de şubredă. Căci Haosul nu numai că se poate instaura mai uşor decât am crede, ci este foarte posibil ca el să scoată la iveală atitudini nebănuite din cei care ne înconjoară şi chiar din noi înşine..”. Puteți afla mai multe detalii aici despre MacGuffinul identificat.
Locul al 6-lea - Rope (1948)
Lui Marian Iuga (blogger la FilmSinopsis) îi revine cea mai grea sarcină, trebuie să o mărturisesc. Eu, de exemplu, nu cred că avem MacGuffin-uri în Rope, dar cred că cel mai interesant ar fi să citiți părerea lui Marian: ”Rope e un film în care MacGuffin-urile pot fi contestate sau acceptate, e un film care vorbeşte deschis despre crimă, despre o rasă superioară şi despre homosexualitate într-o epocă gând nimeni nu avea curaj. E un film prins într-o cameră perfectă din care nu se poate ieşi la fel cum ai intrat”.Aflați aici părerea lui despre MacGuffinuri.
Locul al 5-lea - Strangers on a Train (1951)
Angela Alexandru (blogger la Anzhela Movies): ”Drepturile de ecranizare au fost cumpărate anonim de către regizor, temându-se că dacă îşi va face publică dorinţa de a transpune cartea pe ecrane, preţul ar suferi o creştere considerabilă. Reuşita creării unei atmosfere noir atinge cote calitative, deşi finalul filmului a fost imaginat altfel decât ce s-a înfăţişat spectatorilor. Obligat de studiourile producătoare să transpună un final fericit, Alfred Hitchcock a vrut ca replica rostită de Guy -"Bruno, Bruno Anthony - a clever fellow.” să încheie experienţa “Strangers on a Train”. Puteți afla mai multe aici.
Locul al 4-lea - Vertigo (1958)
Adina Chitu (blogger la Buticul cu filme și cărți): ”Filosoful sloven Slavoj Žižek numeşte această fobie drept vertigo-ul din ochii celuilalt, acea mişcare de spin pe care o vedem foarte bine reprezentată şi în cadrul filmului printr-o serie de cadre aproape psihedelice care ne trec privirea printr-un adevarat carusel coloristic”. Interesant este faptul că Adina a identificat un MacGuffin la care nu ne-am fi așteptat cu toții. Mai multe puteți afla aici.
Locul al 3-lea - Psycho (1960)
Corina Romonti (blogger la Scriu...fără imaginație): ”Cu Psycho, Hitchcock ne întinde nouă, ca spectatori, o cursă magistrală în care picăm unul câte unul ca nătăfleţii şi până să ne dăm seama de ea, e prea tărziu. El ne hrăneşte uşor cu „semne” pe care noi, în nevoia noastră de a găsi sens în imagine, le interpretăm ca prezenţe extrem de importante”. Puteți afla aici detalii despre MacGuffinul identificat de Corina.
Locul al 2-lea - North by Northwest (1959)
Bianca Rus (blogger la RusBianca): ”Un film excelent care reuşeşte să concentreze personalitatea regizorului şi ne încântă cu prestaţia unor actori senzaţionali ai cinematografiei”. Continuarea o puteți citi aici.
Locul întâi - Rear Window (1954)
Adriana Zavoi (blogger la Cinemateca lu’ Zăvoi): ”Cu mai mult decât o imagine a unui cartier, cu o acţiune intrigantă, o doză enormă de suspans şi câteva mici detalii care în final se dovedesc a fi nesemnificative pentru deznodământ, Hitchcock reuşeşte să ne facă să mijim ochii, să ne întindem gîturile şi să ne frecăm mîinile a nerăbdare”. Interesant este faptul că Adriana a identificat un MacGuffin mai puțin obișnuit. Puteți afla aici mai multe detalii.
Cam asta a fost, oameni buni. Sperăm că v-a plăcut!
