Adina este un om așa cum mi-aș dori să cunosc mai des. Originalitatea, stilul puternic îmbibat în termeni livrești, felul dârz de-a mânui condeiul și, mai presus de toate, pasiunea sinceră care îi însoțește fiecare pas în fascinanta lume a cinematografiei sunt câteva ingrediente ale unei rețete de succes, asezonate cu mult bun simț și modestie.
Încă de la prima lectură, m-am atașat de Adina și de al ei Butic cu filme și cărți. Iar până la dependență nu a mai fost decât un mic pas, fiecare vizită pe blogul ei întărindu-mi și mai tare senzația pe care o căutam cu aviditate în juru-mi: că filmul este, mai presus de toate, o artă. Că drumul lui este către suflet și că acolo trebuie cernut.
Desigur, ar mai fi multe de spus despre Adina, despre cum o văd eu și felul în care am interacționat în puținul timp de când ne cunoaștem. Dar cred că cel mai înțelept ar fi să-i acord cuvântul invitatei mele absolut speciale de astăzi și să o asigur de tot sprijinul, respectul și aprecierea pe care i le port încă din primele clipe de lectură. Bravo, Adina! Continuă ceea ce ai început atât de frumos și nici prin cap să nu-ți treacă vreodată să te oprești!
1. Bună, Adina! Îți mulțumesc tare mult pentru disponibilitatea de a participa la acest interviu. Cum te-ai prezenta în câteva cuvinte? Ce crezi că ar trebui să cunoască cititorii despre tine?
Bună ție, cititorilor tăi și, de la un punct încolo, cititorilor noștri. Eu îți multumesc pentru strigare. Despre mine aș putea încropi un soi de montaj a la Amelie al cărui patetism mi-l asum: sunt o cinefilă autodidactă, îmi place să sparg crusta cremei de zahăr ars cu lingurința, mă uit la filme cu sufletul, cu trecutul, cu prezentul și cu ochiul critic, uneori exagerez subconștient o părere sau o hiperbolizez lingvistic, but hey totul e permis în critica de film (atât amatoare cât și avizată), din păcate...poate.
2. De ce film și de când? Cum se îmbină el cu profesia ta?
Am auzit de Bergman prin liceu și de atunci mi-am dat seama că trebuie să văd genul asta de filme, cât mai multe și mai bune. Mă rog, bun e un termen facil, căutam de fapt filme care să comunice cu mine într-un fel sau altul. Cu profesia nu se îmbină în niciun fel, dar mi-ar plăcea să facă măcar o fundă. Însă se îmbină într-o oarecare măsură, vorbind diverse limbi la job, de fapt perfecționându-le acolo, am ajuns să citesc Cahiers du Cinema și site-uri spaniole de film. Pe de altă parte mai scriu articole de cinema pentru câteva reviste deci câteva noduri pe undeva tot se fac.
3. Poți spune că filmul ți-a influențat viața? Dacă da, în ce fel?
Clar, oricât de fatalist ar suna. În primul rând prin film ajungi la niște oameni, oameni ca tine, oameni cu care împarți aceleași viziuni sau mă rog dacă nu le împarți măcar vorbim același limbaj, apoi ajungi chiar la oameni fix din cordul cinematografiei de pe la noi și tot așa. Apoi s-ar putea să te găsești descriind o scenă cotidiană folosind termeni de montaj: bă și mă uitam la tanti Rodica de la magazin cum muta ea slo mo lada de berică și apoi bang plan detaliu pe nu știu ce. Exagerez, dar mi se întâmplă lucruri de genul asta. Răspunsul cel mai cuprinzător în cazul meu ar fi: filmul m-a cam scos din cutie, cu totul, prin film mi-am dat seama că pot să scriu și că există public pentru ceea ce scriu. Fie vorba între noi filmul, generalist vorbind, m-a adus în momentul de față lângă un om minunat. Dar hai să îmi pun armura buticului și să trecem la următoarea întrebare.
4. De ce este filmul o artă?
Nu este o artă, e o sumă a artelor, pictura, muzica, teatrul au fost amestecate omogen de această găselniță numită cinema. Bineînțeles nu tot ce mișcă în cinema e artistic ca în orice alt domeniu, însă per total e o artă și, mai presus de toate, una a timpului său, de ce? Pentru că se adresează Omului, îi umblă prin subsoluri la borcanul cu percepții, la cel cu sentimente, la trecutul pus în saramură, apoi filmul este și un produs comercial. Nu numai filmul de artă este o artă ci filmul pe de-a-ntregul. Filmul poate fi la fel de bine și memoria artei pentru că reușește să recreeze ceva pierdut și să-l anime prin moving pictures, este ce-i drept o memorie substitut, nu neapărat reală, însă intenția ei contează, capacitatea de recreere, atât în sensul de reclădire cât și de destindere.
5. Din câte știu, ai o aplecare spre filmul asiatic. De unde își trage ea seva? Ce alt gen de filme te atrag?
Da, mă aplec reverențios asupra lui :D Primul film asiatic, coreean, pe care l-am văzut și remarcat a fost Bin jip, am dat accidental de el pe TV. Vezi, coincidența și întâmplarea îmi sunt pe plac, faptul că dau, mai bine zis ca am dat peste niște filme și de acolo pornind am început să caut, să sap. Ce îmi place cel mai tare la filmul asiatic și când spun asiatic mă refer la cel coreean, cel japonez, cel chinez și cel thailandez, este îndrăzneala poveștilor, imaginația bolnăvicioasă, personajele vindicative, atmosfera aproape neumană, e un altfel de cinema, nu știu dacă superior (aș fi mult prea subiectivă) dar e altceva, e alternativa la fluxul occidental, dar nu o alternativă punitivă, ci una pașnică, născută autonom într-un mediu cultural care i-a permis să fie așa cum e.
6. Dă-mi 10 filme pe care le-ai lua pe o insulă pustie.
Pfoai :) Trebuie să mă gândesc de ce aș lua anumite filme pe o insulă pustie, ca să îmi țină de foame, de sete, de frig, de cald și tot așa. Mi-aș lua cât mai multe filme optimiste ca cele ale lui Danny Boyle, dar le-aș cam lua pe astea. (Articol disponibil la http://cinefillebookeeper.blogspot.ro/2011/12/10-filme-vazute-in-2011-care-mi-au.html )
7. Spune-mi, te rog, câțiva regizori de suflet pe care îți dorești să-i promovezi. De ce crezi c-ar trebui să-i cunoască lumea?
Jee-woon Kim are niște filme extraordinare care ar prinde și la occidentali, sunt ambițioase, sunt excelent realizate și au niște plot-uri bune de tot. Apoi tânărul Xavier Dolan este foarte talentat și fashion. Apichatpong Weerasethakul e un regizor care parcă vine de pe altă planetă, filmele lui sunt de un misticism superb. Iar dintre cei accesibili sunt fan Quentin Tarantino, Kar Wai Wong, Charlie Chaplin, Darren Aronofsky, Woody Allen, Stanley Kubrick, Ki-duk Kim.
8. Ești posesoarea unui blog minunat pe care l-ai botezat ”La buticul cu filme și cărți”. Care este povestea lui? Cu ce se pot delecta cititorii tăi? Mărturisesc că m-a cucerit de la prima vedere prin originalitatea lui...
Îți foarte mulțumesc. Blogul s-a născut fix acum 3 ani, în iulie. Colegele de muncă se săturaseră să mă audă zilnic spunându-le despre nu știu ce film văzut cu o seară în urmă și m-au sfătuit elegant: mai lasă-ne domne cu filmele tale și fă-ți un blog, numele s-a născut probabil dintr-o afinitatea de-a mea inexplicabilă pentru noțiunea de butic, de loc cozy, vintage în care se adună lucrușoare de toate națiile, un fel de mozaic. Mai scriu și câte-o recenzie de carte din când în când, dar în principiu este un blog de film unde încerc să încropesc niște cronici-incantație cu ceva structură. Mă mai acuză lumea de folosirea în exces a neologismelor, dar scrierea pe care am abordat-o e, până la urmă, este un proces didact și autodidact în egală măsură.
9. Îți scrii recenziile cu ușurință? Ai vreun ”ritual” pe care îl urmezi? Sunt momente în care se abate asupra ta lipsa de inspirație? Cum le depășești?
Când mă apuc de scris am deja câteva idei formate, dar încep să pun pe hârtie câteva cuvinte, nelegate între ele care vreau neapărat să apară în text, e un soi de fetiș. De exemplu am scris de curând despre The Dark Knight Rises, iar foaia mea de lucru arăta cam așa:
· alegorie politică
· spațiu
· scenă Bane final
· luptă corp la corp daylight
· figurație
· discurs
· final inception
· estetica/ cgi
· handmade
Știu, cam ciudat. Da, evident, am momente de tabula rasa, dar aștept să vină momentul potrivit, nu are rost să mă apuc de scris dacă mi-e mintea obosită sau trupul. Scrisul e ceva organic, nu trebuie forțat, trebuie lăsat să funcționeze în ritmul metabolismului său.
10. Deduc (din felul în care ți-ai intitulat blogul) că mai ai și o altă pasiune în afara filmului: lectura. Ce îți place să citești?
Aș putea să îți răspund dându-ți câteva nume de autori la care țin: Jose Saramago, Haruki Murakami, Umberto Eco, Marguerite Yourcenar, Simone de Beauvoir, Mircea Cartarescu, scriitorul David Lynch, aveam o pasiune într-o perioada pentru Pascal Bruckner, în ultima perioadă am citit mai mult critica de film și reviste de specialitate.
11. Din câte știu, ești implicată (pe lângă întreținerea propriului blog) și în proiectul CinemaEdu. Ce reprezintă el și care este rolul tău în acest proiect? Mai ești implicată și în alte activități?
Am făcut o perioadă PR pentru acest proiect, sper să mai fac și de la toamnă. Este un proiect cam necesar, adolescenții ar cam trebui să vadă filme, altfel de filme chiar la ei în liceu. CinemaEdu vine la ei într-o manieră friendly, e un fel de munte care merge la Mahomed, e un proiect ambițios, n-ar fi rele nici niște cursuri de cinema prin școli, doar ce am stabilit că filmul e și el tot o artă. Eu am avut noroc, la orele de română analogiile cu filmul erau la ordinea zilei. În rest mai scriu și pentru alte publicații ca Lectură, Arte și Meserii sau pe unde mi se mai cere câte un articol.
12. Cum e prin blogosfera cinefilă românească?
E activitate nu glumă, e aproape o concurență pașnică, e o amiciție din asta subînțeleasă, ne cunoaștem, ne interesectăm des, vedem filme recomandate unii de ceilalți, îmi place că se scrie și despre ce-i nou și se scrie legitim, serios, dar și despre cinemaul mai dosit sau uitat. Cinemateca Trisk, Film Sinopsis, Marele Ecran, Cinemateca lu' Zavoi, CineMagazin, Film.Cultura.Arta, Cinesseur fac o treabă foarte bună și consecventă.
13. În încheiere, ne poți spune o istorioară amuzantă din viața ta? Legată de film, bineînțeles...
Odată, referitor la Harry Potter and the Prisoner of Azkaban cineva m-a întrebat la modul cel mai serios de unde au luat ăștia un hipogrif. Atât, nu știu cât de amuzant e, cert e că pe mine mă amuză.
