După ce ne-am horror-delectat săptămâna trecută cu rolurile de copii pe care mi-ar fi plăcut să le joc (articol disponibil aici), a venit rândul acum să trecem la treburi ceva mai adulte și mai feminine. Îi reamintesc pe cei care și-au așternut câteva roluri preferate pe hârtia virtuală: Teo de la CineMagazin, Jovi Ene de la filme-cărți.ro, Maria de la Film Cultură Artă, Adina Chitu de la al ei Butic cu filme și cărți, Adriana de la Cinemateca lu’ Zăvoi, Rontziki Rontz, Angela de la Anzhela Movies, Drd Emil Călinescu, Bogdan Anghel și Marian Iuga de la FilmSinopsis. Sper să scrie despre asta: Piratul cinefil. Și dacă am uitat pe cineva, vă rog să menționați linkul printr-un comentariu și voi rezolva problema!
Așadar, ia să vedem cum stă treaba! Dintotdeauna am fost un om mai ciudățel (sau cel puțin așa mi spune), cu orientări spre întunecat, complicat, temperamental. Chiar suprarealist uneori. Dacă ar fi fost să mă nasc actriță, atunci cu siguranță aș fi fost Helena Bonham Carter sau m-aș fi orientat, în mare parte, către partituri similare. Îmi plac provocările, incluzând aici și câteva roluri consacrate care mențin cinematografia la rang de artă.
Pentru că un articol cu 25 de roluri se poate dovedi lung, voi începe direct cu BONUSUL: Mi-ar fi plăcut să am și eu un rol episodic de criminal în Columbo!
Acum, că ne-am lămurit cum stă treaba cu bonusul, să trecem la top. Așadar, cele 25 de roluri pe care mi-ar fi plăcut să le joc:
Locul al 25-lea – Margo Channing din All About Eve (1950), interpretată de Bette Davis. Regia: Joseph L. Mankiewicz.
Un rol extrem de puternic emoțional al femeii amenințate (la nivelul carierei și al familiei) de un zâmbet mai tânăr și mai vioi.
Locul al 24-lea – Alex Forrest din Fatal Attraction (1987), interpretată de Glenn Close. Regia: Adrian Lyne
Negativ și extrem de tensionat. Nu ți-o dorești prin preajmă.
Locul al 23-lea – Laura Hunt din Laura (1944), interpretată de Gene Tierney. Regia: Otto Preminger
Trecând peste deliciul noir, personajul este sexy, enigmatic, stârnind admirația bărbaților, dar și indivia doamnelor dimprejur.
Locul al 22-lea – Scarlett O’Hara din Gone with the Wind (1939), interpretată de Vivien Leigh. Regia: Victor Fleming
Mult temperament, capriciu, emoție. Absolut delicios.
Locul al 21-lea – Melanie Daniels din The Birds (1963), interpretată de Tippi Hedren. Regia: Alfred Hitchcock
O prezență foarte delicată și distinsă. Dar lupta cu păsările m-a cucerit definitiv.
Locul al 20-lea – Nicole Horner din Diabolique (1996), interpretată de Sharon Stone. Regia: Jeremiah S. Chechik
Deși varianta clasică din 1955a lui Clouzot îmi place mai mult în ansamblu, rolul lui Sharon Stone din această versiune mai nouă este extrem de incitant.
Locul al 19-lea – Laura Jesson din Brief Encounter (1945), interpretată de Celia Johnson. Regia: David Lean
Lăsând deoparte faptul că pe doamnă o tentează comiterea unui adulter, este vorba de bucuria și emoția întâlnirii într-o gară.
Locul al 18-lea – Evelyn Mulwray din Chinatown (1974), interpretată de Faye Dunaway. Regia: Roman Polanski
Îmi place misterul care planează în jurul acestui personaj, o femeie fatală a cărei principală armă este însăși seducția.
Locul al 17-lea – Doamna de Winter din Rebecca (1940), interpretată de Joan Fontaine. Regia: Alfred Hitchcock
Îmi place emoția din acest rol, drumul de la naivitate la maturitate.
Locul al 16-lea – Marion Crane din Psycho (1960), interpretată de Janet Leigh. Regia: Alfred Hitchcock
Absolut delicios. Nici nu pot descrie starea de încântare pe care mi-a dat-o filmul.
Locul al 15-lea – Cora Papadakis din The Postman Always Rings Twice (1981), interpretată de Jessica Lange. Regia: Bob Rafelson.
Deosebit de erotic și tumultuos. Merită toate eforturile, mai ales cu un asemenea partener de scenă.
Locul al 14-lea – Carrie din Carrie (1976), interpretată de Sissy Spacek. Regia: Brian De Palma
Trecând peste admirația uriașă pe care i-o nutresc lui Stephen King, rolul este unul extrem de dificil, dar incitant. Fata luată în râs care se răzbună crunt, apelând la puterile ei paranormale.
Locul al 13-lea – Alicia Huberman din Notorious (1946), interpretată de Ingrid Bergman. Regia: Alfred Hitchcock
Emoție, suspans, chimie pe scenă.
Locul al 12-lea – Marla Singer din Fight Club (1999), interpretată de Helena Bonham Carter. Regia: David Fincher.
Ador aspectul ei depravat și nelipsita țigară din colțul gurii.
Locul al 11-lea – Wendy Torrance din The Shining (1980), interpretată de Shelley Duvall. Regia: Stanley Kubrick
Excelent rol, merită încercat.
Locul al 10-lea – Phyllis Dietrichson din Double Indemnity (1944), interpretată de Barbara Stanwyck. Regia: Billy Wilder
Iarăși, trecem peste obsesia mea pentru noir. Avem aici o frumusețe fatală și....cam criminală. Absolut seducător rolul!
Locul al 9-lea – Dolores Claiborne din Dolores Claibourne (1995), interpretată de Kathy Bates. Regia: Taylor Hackford
Sunt absolut fascinată de personaj, cartea am citit-o pe nerăsuflate.
Locul al 8-lea – Cecilia Tallis din Atonement (2007), interpretată de Keira Knightley. Regia: Joe Wright
Extrem de multă emoție, pasiune....
Poate cel mai credibil cuplu de pe ecran. La lunga scenă de sex aș fi avut o problemă, dar în rest, tensiunea este la cote maxime.
Locul al 6-lea – Laura din El Orfanato (2007), interpretată de Belén Rueda. Regia: Juan Antonio Bayona
Un horror cu poveste solidă. Este absolut fascinant tumultul femeii care și-a pierdut băiețelul, cât și călătoria ei stilizată către moarte.
Locul al 5-lea – Christa-Maria Sieland din Das Leben der Anderen (2006), interpretată de Martina Gedeck. Regia: Florian Henckel von Donnersmarck
Un personaj lipsit de verticalitate, decăzut din propriile slăbiciuni. Dar și multă emoție în jurul ei.
Locul al 4-lea – Satine din Moulin Rouge! (2001), interpretată de Nicole Kidman. Regia: Baz Luhrmann.
Un film desăvârșit, un spectacol burlesc de neuitat, un cuplu care va rămâne în istorie. Un rol al naibii de greu.
Locul al 3-lea – Su Li-zhen din In the Mood for Love (2000), interpretată de Maggie Cheung. Regia: Kar Wai Wong.
Exotic, pasional, intens. Plus rochii frumoase și mulți tăiței.
Foarte aproape de noțiunea mea de perfecțiune.
Locul întâi – Regina de cupă din Alice in Wonderland (2010), interpretată de Helena Bonham Carter. Regia: Tim Burton.
Doamnelor și domnilor, vă prezint rolul vieții mele. Încântarea mă împiedică să spun mai mult, dar mi s-ar fi potrivit ca o mănușă.