Săptămâna dedicată Maestrului Hitchcock m-a încântat peste măsură. E greu de descris în cuvinte imensa plăcere simțită la vizionarea filmelor sale, fiorul care îmi răscolește ființa, suspansul dulce-sufocant, senzații de care am devenit dependentă și pe care le caut periodic. Hitchcock este unul din motivele pentru care m-am îndrăgostit de film și îl redescopăr de fiecare dată cu o încântare crescândă. Și dacă tot s-a scris cu atâta sârg pe marginea filmelor sale, m-am gândit să scotocesc în memorie și să vă prezint un top 10 personal.
Locul al 10-lea – The Trouble with Harry (1955)
În ciuda faptului că nu a avut succesul scontat, pentru mine a fost o reală plăcere să-l văd. El ar putea constitui o definiție adecvată a umorului macabru, fiind absolut seducător îngropatul-dezgropatul lui Harry de atâtea ori, încât le-am pierdut numărătoarea. Concluzia? Mai bine lași lucrurile așa cum sunt; în încercarea de a le repara, e posibil să le strici și mai mult...
Familia este, de obicei, un loc care îți oferă stabilitate sau cel puțin așa ar trebui să fie. Nu și în cazul de față! Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu original, pelicula este o mostră bună de suspans, dualitate, tema maleficului seducător fiind în atenția mea de ceva vreme la Hitchcock. Nu spun mai mult, e suficientă informația că inițial ar fi trebuit să poarte numele de ”Uncle Charlie”....
Trecând peste memorabila scenă cu cheia din pivniță, suspansul e la el acasă și se lăfăie după bunul plac. În plus, este absolut uimitoare chimia dintre Ingrid Bergman și Cary Grant, rămânând întipăriți în mintea mea drept unul dintre cele mai reușite cupluri de pe marele ecran. Un film absolut seducător despre iubire, datorie, încredere și trădare.
Locul al 7-lea – The Birds (1963)
Nominalizat la Oscar pentru cele mai bune efecte speciale, The Birds este unul dintre cele mai ambițioase proiecte tehnice ale lui Hitchcock. S-au folosit atât păsări mecanice, cât și reale, iar faimoasa scenă a atacului final din mansardă a fost extrem de dificil de realizat (echivalând în dificultate cu cea de la duș din Psycho). Inițial s-a mers pe varianta păsărilor mecanice, dar cum nu confereau prea multă veridicitate scenei, s-a trecut la utilizarea unor păsări reale. Tippi Hedren a numit-o ”cea mai rea săptămână din viața mea”, deoarece filmările erau întrerupte constant pentru ca cei resposabili cu machiajul să îi aplice sânge fals pe brațe, încheieturi și față. Ceea ce vedem în ochii femeii este teroare adevărată, ea având și o cădere nervoasă, fapt ce a dus la întreruperea temporară a filmărilor.
Deși astăzi nu m-ar mai înfiora atât de mult, îmi este foarte greu să scap de senzațiile grele care m-au încercat în copilărie!
Locul al 6-lea – Rebecca (1940)
În ciuda diferențelor de viziune dintre regizor și producător, Rebecca a avut un succes răsunător. Încununat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film, el spune povestea de maturizare a unei fete în urma căsătoriei, prin postura ei de A Doua Soție care trebuie să înfrunte un trecut bântuitor. Totul pare a plana în jurul primei soții, decedate în urma unui accident misterios. De fapt, cam totul este încețoșat în această producție superbă, iar atmosfera gotică m-a cucerit iremediabil.
Producătorul Brian Selznick i-a spus unui asociat că Hitchcock este ”cel mai lent regizor pe care l-am avut”.
Locul al 5-lea – Psycho (1960)
Nu voi uita niciodată faimoasa scenă de la duș, țipătul femeii, sângele (unde s-ar fi utilizat sirop de ciocolată), privirea ei de sticlă atunci când zace fără suflare, coloana sonoră care încă-mi dă fiori reci pe șira spinării. Desigur, astăzi nu mai înfioară la fel de mult și dacă Psycho ar fi fost un simplu film de groază, lumea l-ar fi uitat până acum. El este mult mai mult, o poveste plină de semnificații, o frântură de artă în care Răul nu este vreun monstru, goblin, drac, orc sau orice alta vietate supranaturală, ci este localizat într-un om aparent obișnuit. Psycho este o capodopera ce a schimbat lumea filmului în mod ireversibil....
Locul al 4-lea – Strangers on a Train (1951)
Ideea schimbului de crime este absolut genială. Cum ar fi să te întâlnești într-o zi cu o persoană absolut necunoscută în tren, care să-ți propună așa ceva? Să vrea să-ți omoare soția (care stă, ce-i drept, în calea fericirii tale), iar tu, la schimb, să-i omori tatăl. Cum ar fi?
Bruno, inițiatorul propunerii este un personaj atât de deranjat la minte, încât unii l-au numit precursorul lui Norman Bates din Psycho.Tema principală este ”dublura”: Bruno și Guy ar trebui să-și comită reciproc crimele, avem 2 femei cu ochelari (una este jucată de fata regizorului, Patricia Hitchcock), 2 detectivi pe urmele lui Guy.
Un film absolut delicios, savurat pe îndelete și de mai multe ori, asemenea unei tarte cu fructe...
Locul al 3-lea – Rope (1948)
Macabrul atinge cote absolute în Rope. 2 deranjați la tărtăcuță vor să comită crima perfectă, dar nu oricum, ci să dea lumii o adevărată capodoperă. Bagă mortul într-un cufăr și încing o petrecere pe chestia asta. Pe cufărul în care șade bietul tânăr fără suflare, invitații servesc mâncăruri scumpe și băuturi alese, întrebându-se de ce nu vine și...defunctul la petrecere. Din punctul meu umil de vedere, Rope este un film aproape desăvârșit, care satisface și cea mai arzătoare sete de macabru. Îl revăd din când în când și, de fiecare dată, am senzația că-l descopăr și că simt o suflare de geniu.
Locul al 2-lea – Rear Window (1954)
Un film care atinge perfecțiunea și mi-e tare teamă să nu-l strivesc prin cuvinte. O capodoperă a voyerismului, un thriller psihologic desăvârșit și rareori mi-a fost dat să văd ceva mai bun de-atât. Suspansul îți taie din respirație, mai presus de scena confruntării din final. Fereastra reprezintă o poartă de intrare în intimitatea vecinilor pe care eroul nostru o folosește zilnic, fiind imobilizat temporar într-un scaun și plictisindu-se pe parcursului zilei. Și dacă vezi mai mult decât o balerină care exersează sau o femeie care cinează singură? Dacă, în repetate urmăriri, indiciile se leagă astfel încât să contureze comiterea unei crime într-un apartament vecin?
Locul 1 – Dial M for Murder (1954)
Preferatul meu din toate timpurile, o încântare greu de descris, poate și datorită faptului că îmi satisface nevoia obsesivă de a vedea o crimă așa-numit perfectă deconspirată în văzul lumii. De a vedea mintea în goana după indicii și așezarea lor în întreg. Trecând peste tema personajului malefic, dar plin de șarm, planul lui de a-și omorî soția este absolut genial, plănuit până în cel mai mic detaliu. Chiar și așa, întotdeauna există mici detalii sau situații imprevizibile care te expun, mici fisuri ce devin fatale pentru fundația crimei. O operă de artă, un film sublim, o lecție desăvârșită de suspans.
