May 29, 2012

Premiere in cinematografe - 1 iunie 2012

1 iunie 2012 și trei premiere în cinematografe: o poveste, un horror și o comedie inspirată dintr-un bestseller.

Snow White and the Huntsman/ Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător (1 iunie 2012)

Regia: Rupert Sanders
Cu: Kristen Stewart, Charlize Theron, Chris Hemsworth
Gen film: Acţiune, Aventuri, Dramă, Fantastic

În Albă ca Zăpada și războinicul vânător, Kristen Stewart (Twilight) este Albă ca Zăpada, cea mai frumoasă din ţara condusă de malefica regină (Charlize Theron, laureată cu Oscar), care vrea să scape de ea prin orice mijloc.

Dar ceea ce vicleana regină nu şi-ar fi închipuit niciodată este că tânăra care ameninţă să-i ia tronul s-a antrenat în secret în arta războiului cu un vânător (Chris Hemsworth, Thor), cel pe care l-a însărcinat să o omoare. Sam Claflin (Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides) se alătură distribuţiei în rolul prinţului fermecat de frumuseţea şi forţa eroinei.

Joe Roth, producător al filmului Alice in Wonderland şi Sam Mercer (The Sixth Sense) sunt producătorii acestei viziuni spectaculoase asupra binecunoscutei poveşti.






Chernobyl Diaries/Jurnalul terorii (1 iunie 2012)


Regia: Bradley Parker

Cu: Jesse McCartney, Olivia Dudley, Ingrid Bolsø Berdal, Dimitri Diatchenko

Gen film: Horror, Thriller


“Jurnalul terorii” urmăreşte povestea unui grup de cinci tineri în căutare de senzaţii tari, care se aventurează în oraşul contaminat Pripyat, cel al muncitorilor de la centrala nucleară de la Cernobâl. Dar scurta lor excursie printre clădirile fantomă se transformă într-un coşmar, atunci când tinerii descoperă că nu sunt singuri în oraş. Evacuat în totalitate după dezastrul nuclear şi rămas pustiu de mai bine de 25 de ani, Pripyat este decorul perfect pentru un film de groază şocant.






What to Expect When You're Expecting/Pregăteşte-te, că vine! (1 iunie 2012)


Regia: Kirk Jones

Cu: Cameron Diaz, Dennis Quaid, Jennifer Lopez, Matthew Morrison

Gen film: Comedie, Dramă, Romantic


Descoperim experienţele a cinci cupluri care se pregătesc să se îmbarce în cea mai lungă, solicitantă şi plină bucurii călătorii din viaţă, aceea de a da naştere unui copil. Cu teamă, umor şi multe bătăi de cap, cei zece vor descoperi ce înseamnă să fii părinte. Filmul este inspirat de bestsellerul "What to Expect When You're Expecting", carte aleasă în SUA drept una dintre cele mai influente din ultimele decenii.