The Last King of Scotland (2006) - Guest-Post de Calin Precup

Nota IMDB: 7.8 (9 de la Călin Precup)
Regia: Kevin Macdonald
Gen: biografic, dramă

Stimați cititori,

Îmi face o deosebită plăcere să vi-l prezint pe Călin Precup, un tânăr a cărui sensibilitate nu putea scăpa neobservată ochiului meu versat. După o perioadă de dat târcoale și citit recenzii, mi-am luat inima în dinți și l-am invitat să scrie una pentru Cinematecă. Trecând peste bucuria invitației onorate, a urmat cea a selecționării unui film tare drag mie, cu o prestație actoricească absolut memorabilă oferită de Forest Whitaker. Dacă vreți să-l cunoașteți mai bine pe Călin, o puteți face prin intermediul blogului personal, Colțu’ cu muzică sau prin Grupul porcilor abjecți. Toate bune și frumoase, numai că aș avea un mic amendament de făcut: nu-s nici porci și nici abjecți, ci un grup de tineri talentați și cu mult bun simț. Vă las, așadar, în compania câtorva gânduri expuse de Călin!

The Last King of Scotland se vrea, poate, a fi un film-portret; portretul unuia dintre cei mai cruzi dictatori ai continentului african din secolul trecut, Idi Amin Dada, preşedinte al Ugandei între 1971 şi 1979. Nu întîmplător am spus că filmul “se vrea un film-portret”, pentru că imaginea care ne este redată de film este una mai degrabă jovială, care reuşeşte să te câştige pe parcurs, în pofida personalităţii bizare, poate chiar haotice, a dictatorului. Filmul redă fragmente de realitate, o realitate care a fost însă mult mai dură, mult mai crudă, decât ceea ce ne prezintă nouă această peliculă.

Firul epic al poveştii urmăreşte închegarea unei relaţii aparte între dictatorul african şi un medic scoţian, pe care Idi Amin îl întâlneşte întâmplător şi căruia îi oferă un post în administraţie. Povestea nu am să v-o spun eu, pentru că, deşi nu este neapărat un film-document, nerespectând în totalitate adevărul istoric, The Last King of Scotland este un film care merită vizionat; şi pentru scenariu (care a fost scris de Jeremy Brook, Giles Foden şi Joe Penhall), şi pentru regie (care îi aparţine lui Kevin Macdonald), dar în primul rând pentru prestaţiile celor doi actori din rolurile principale, Forest Whitaker şi James McAvoy, două prestaţii cu adevărat de excepţie, cea a lui Forest Whitaker fiind dealtfel încununată cu mai multe premii (Oscar, Golden Globe sau Bafta, ca să le amintesc doar pe cele mai importante).

Un rol dificil pentru Whitaker, care a trebuit să dea viaţă unui personaj care trece într-o fracţiune de secundă de la veselie la demenţă, care acum te îmbrăţişează, iar în secunda următoare îţi pune pistolul la tâmplă, a cărui singură constantă este tocmai inconstanţa. O partitură dificilă, însă o partitură care a fost parcă anume creată pentru Forest Whitaker, căruia i s-a potrivit ca o mănuşă, pentru care este rolul vieţii lui (şi nu mi-e teamă că greşesc spunând asta), fiind probabil şi una dintre cele mai bune prestaţii ale unui actor în rol principal din toate timpurile.

Dacă ar fi să dau o notă acestui film, probabil i-aş da 9 (în primul rând pentru că distanţa dintre realitate şi film este una destul de mare), chiar dacă rolul făcut de Forest Whitaker e de nota 20. Idi Amin a avut, fără doar şi poate, charismă, a ştiut cum să cucerească masele, cum să le manipuleze; totuşi, în spatele personajului charismatic se ascundea o minte diabolică şi un caracter pe măsură. Poate că nu ar strica să învăţăm ceva din acest film şi, în alegerile pe care le facem, să ţinem cont de mesajul din “The Last King of Scotland”, să nu ne mai lăsăm seduşi de imaginea şi de charisma unui personaj.