Take Shelter (2011) - Guest-post pentru Teodora Apostol

Nota IMDB: 7.7 (8 de la mine)
Regia: Jeff Nichols
Gen: dramă, thriller

Morala mea: Trebuie să fii cu-adevărat sărac cu duhul pentru a atinge fericirea!

Stimați cititori, 

Ideile de față au fost așternute pentru draga mea cinefilă - Teodora Apostol - de la Despre Filme, cu mențiunea că mi-a făcut mare plăcere să le scriu. Și adevărul e că nu mă așteptam ca acest ”slow-moving movie” să mă încânte atât de mult!

N-aduce anul ce-aduce ceasul, ar zice unii care se fălesc cu pleata albă. Uneori, și a șaizecea parte dintr-un ceas pare suficientă pentru ca lucrurile s-o ia la vale, pentru ca totul să se schimbe și nu întotdeauna în sensul bun. O secundă poate apăsa butonul unei maladii incurabile sau poate așterne o prăpastie între tine și cei foarte apropiați. Iar când bulgărele de zăpadă începe a se rostogoli, încearcă să-l oprești până nu prinde viteze și proporții care să-l facă de nestăvilit. Ideal ar fi să și poți face asta!

Undeva în SUA, Ohio, prin decoruri rurale mai mult decât potrivite cu acțiunea pe care o vor găzdui, un cetățean pe nume Curtis (surprinzător rol al lui Michael Shannon!) pare foarte bine ancorat în rutina vieții de familie. Are o soție iubitoare, dedicată (Jessica Chastain), prieteni pe care se poate baza la greu, un loc de muncă decent care îi oferă o asigurare de sănătate avantajoasă. Și totuși, un copil surd și o mamă bolnavă de schizofrenie mânjesc tabloul în culorile imperfecțiunii.

O noapte haină îi dăruiește un coșmar care se cuibărește rapid în porii ființei lui, aducând, rapid, și alți frați mai mari după sine. Asistăm la o metamorfozare graduală, la cărămizi ce se aliniază pavând un drum bine conturat spre schizofrenie paranoidă. Și asta pentru că, în ciuda cîmpiei liniștite și a cerului senin care îți mângâie privirea, ochii lui Curtis văd cumulonimbuși de proporții, păsări speriate, picături ciudate pogorâte din cer, iar urechile îi cutremură ființa cu tunete numai de el auzite. Tensiunile acumulate de peste zi nu-și găsesc alinare în somn, căci coșmarurile se îndesesc, secându-l treptat pe Curtis de tot ce ar avea bun de oferit. Lanțul bolii îi înfășoară vârtos trupul. Mâna rațiunii caută eliberarea prin vizite la psihiatru și printr-o abordare extrem de sinceră a trăirilor (temându-se ca nu cumva mama să îi fi transmis schizofrenia prin gene), pe când cealaltă mână trage și mai aprig de lanț până la sufocare, alimentând ideea că o furtună de proporții apocaliptice este pe cale să își facă apariția.

Fațeta dezgustătoare, hâdă, a bolii îl dezbracă treptat pe Curtis de agoniseala materială, dar și de cea intangibilă strânsă într-o viață, îi topește pervers în zile lucruri cimentate în ani. Printre pastile și cărări bătute la psihiatru, omul își lasă viața condusă de iminența acestei furtuni înspăimântătoare, începând cu lucruri neimportante și culminând cu fapte serioase, ale căror consecințe nu vor întârzia să apară: dăruiește câinele de care fetița era foarte atașată (în urma unui coșmar în care acesta îl mușca zdravăn de mână), se îndepărtează de cel mai bun prieten până ajung să se încaiere într-o cantină, împrumută pe ascuns utilaje de la locul de muncă și face un credit fără știrea nevestei pentru a construi adăpostul contra furtunii devastatoare de care e tot mai convins că va veni. Vârtejul amețitor al bolii îl lasă fără loc de muncă și, implicit, fără asigurarea de sănătate atât de necesară operației care ar binecuvânta fetița cu darul auzului. Tensiunea între soți atinge punctul culminant în momentul în care Sarah vede și înțelege isprăvile soțului, devenind emblematică imaginea femeii blânde și iubitoare care își pălmuiește nervoasă și parțial înlăcrimată partenerul de viață, gest care decurge firesc, fără să mă surprindă.

Este uimitor cât de bine îi vine rolul lui Michael Shannon, cât de frumos îi dă viață lui Curtis! Cum inflexiunile, mimica, gesturile, atitudinea se întrepătrund asemenea unor piese de puzzle cu îmbinări perfecte. Cum îmi antrenează neuronii și mă face părtașă în drama lui, cum mă provoacă să văd în el mai mult decât un rătăcit cu țiglele minții căzute. Încăierarea în cantină cu cel care îi fusese odată cel mai bun prieten aduce după sine o scenă care-l plasează pe Curtis undeva între răbufnirea unui schizofrenic și a unui posibil vizionar care se adresează mulțimii, prevestind o apocalipsă fără implicații religioase: ”În curând va veni o furtună așa cum n-ați mai văzut! Și niciunul dintre voi nu e pregătit!... Dormiți bine în paturile voastre! Pentru că dacă lucrul ăsta se adeverește, nu va mai fi niciun pat!”. Imaginea în care Curtis își strânge fetița puternic la piept, atunci când păsările se apropie amenințător de mult, îmi amintește, în treacăt, de zburătoarele lui Hitchcock.

Nu voi uita prea curând prestația lui Michael Shannon din Take Shelter! Deși umerii lui susțin cu putere filmul, jocul actoricesc al Jessicăi Chastain e pe măsura așteptărilor mele. Îmi confirmă încă o dată imaginea de mamă și soție iubitoare din The Tree of Life, de care nu cred că va scăpa prea curând în ochii mei. Ea este aracetul, adezivul fluid care menține familia legată, atunci când mintea soțului o ia la plimbare: vinde lucruri confecționate de ea în târguri de week-end, ba chiar petrece o noapte cu familia în adăpostul de furtună, pe post de medicament pentru psihicul tot mai plăpând al soțului, contrabalansându-l cu un dram de stabilitate, atât de necesară unei familii.

Sunt convinsă de faptul că unii vor reclama ritmul prea lent uneori sau finalul cu care e posibil să nu fie de acord, dar care, pentru mine, a reprezentat o încununare a speranțelor pe care mi le-am pus în acest om, ceva din mine dându-i o șansă pe tot parcursul filmului. Unul din cele mai bune filme din 2011 (alături de La piel que habito, We Need to Talk About Kevin, Hugo etc.) pe care mi-a fost dat să le văd. Un firicel de artă, o încarnare spre sublim a schizofreniei, insistând pe latura ei perfidă și lacomă în a te deposeda de avuție. O luptă cu demonii tăi desăvârșit redată. O veritabilă dramă contemporană cu un decor mai mult decât potrivit, căci amenințarea unei furtuni printre zgârie-nori și-ar pierde considerabil din impactul psihologic. Un melanj seducător de realitate și iluzie!