Dezgolire - Guest Post de Mushotoku Maakhera

Andreea Lupșa sau Mushotoku Maakhera, cum își spune ea prin blogosferă, este un om deosebit pe care mă bucur că l-am cunoscut, fie și în mod virtual. Studentă a Facultății de Medicină, este o combinație insolită de rațiune și trăire artistică și cred că cele mai bune cuvinte sunt cele pe care le folosește ea însăși în autodescriere: ”Pictez lumea în cuvinte, susțin Știința și Rațiunea, promovez Cultura, mă implic în dezbateri inteligente, Filozofez”. Interesant, nu? Vă invit să aruncați un ochi pe blogul ei, efortul vă va fi răsplătit.

Că cinematografia este o artă, o poezie vizuală, am simțit-o dinainte s-o citesc pe undeva! Mereu am acționat urmând un impuls, fără prea multe întrebări. Dar felul în care Andreea vede filmul m-a impresionat profund, m-a făcut să vibrez, mi-a atins sufletul. Trăirile noastre sunt similare, cu diferența că subsemnata nu le-ar fi putut exprima niciodată atât de limpede. Și atât de poetic!

Vă las în compania unor cuvinte care vor face ca Măria Sa, Filmul, să simtă o mângâiere caldă și că rangul Lui de Artă este pe deplin meritat. Uluitoarea îmbinație de imagine, sunet, vibrație, idee, trăire! Sarea și piperul existenței mele! 
”Nu uitați să visați, prin film și... dincolo de acesta!”, spune atât de frumos Andreea...

Gassho, Laura!

Gassho cititorilor acestui blog captivant, mirific prin esența artistică!

Sunt o ciufulită cerebrală, pasionată de înot (la propriu și printre idei / nebuneli) și cum știu că sunteți cinefili, m-am hotărât să împărtășesc cu voi ceea ce trăiesc eu prin această formă de artă :)

Filmul este ca o fragmentare în câteva versuri a unei opere în proză de câteva volume. Îl consider efectiv drept poezie ”în tablouri rulante”...

Prin film, experimentezi viața: te joci cu realitatea dintr-un cadru, cu idealurile unui personaj, te identifici cu un erou, îi simți durerea și pasiunile înfocate, retrăiești amintiri, visezi la lumi potențiale...

Filmul este un refugiu pentru actorul din noi din viața de zi cu zi. În fiecare dimineață te trezești și te pregătești de o nouă piesă de teatru, apoi seara te instalezi în fața unui ecran și trăiești viața altui om, timp de 1h30’-2h (în medie).

Omul este limitat de timp, de această trecere necontrolată a secundelor și a anilor, de aceea și aspiră la eternitate, plăcându-i atât de mult să fie utopic (pardon, veșnic visător / idealist). Lumea virtuală (inclusiv cea din filme) îi permite să se dezvolte în mai multe sfere, să călătorească în spațiul-timp, îi oferă un strop dintr-un ”vid infinit cu potențial vital”, de aceea îl și atrage. Când realitatea nu-l mai mulțumește, el caută o oază în care să se regăsească pe sine sau, din contra, chiar să uite complet de tot ce înseamnă ”ego”.

Filmul poate fi gustat ca fiind un multivers paralel pe care să-l explorezi cu ochii minții. Un joc de sunete, lumini, caractere, peisaje cu care te droghezi pentru a obține o stare de euforie... dincolo de cuvinte, dincolo de legile fizicii care te țin cu picioarele pe acest Pământ.

Arta cinematografică este apogeul încercării eului liric de-a ieși din propriul cosciug. Prin aceasta atât staff-ul creator cât și spectatorul se dezgolesc de măști și se redescoperă. Se spune că o femeie trebuie să știe mai mult când și cum să se dezbrace decât să se îmbrace. În cazul filmului, lucrurile sunt similare: din punctul meu de vedere, un film care te îmbracă cu experiența de viață a unui om poate fi foarte bun, dar un film care te dezbracă de armurile sub care îți ascunzi vulnerabilitățile este unul extraordinar!

Extaz artistic, refulare a sufletelor captive, dezlănțuirea trăirilor reprimate, oglinzi paralele între care ”circulă” particule de viață: toate acestea reprezintă ”Filmul” pe care-l iubesc.

Nu sunt decât o virgulă dintr-o poezie, dar prin Arta ce-o port în mine, creez lumi întregi...

NU UITAȚI SĂ VISAȚI, PRIN FILM ȘI... DINCOLO DE ACESTA!

Maakhera (Andreea L.)