Feb 28, 2012

Pledoarie pentru filmele non-americane - Guest Post by Drd Emil Calinescu

Emil Călinescu (pardon Drd Emil Călinescu!) e și el un cetățean căzut în patima blogărelii. N-am calculat exact câte primăveri a adunat dumnealui până acum, dar în 2008 a absolvit Facultatea de Sociologie, după care a terminat un Masterat și a început cursurile Facultății de Drept (la vară se finalizează și aceasta). Este doctorand în sociologie, având drept temă, țineți-vă bine, Sociologia manelelor. O monografie a fenomenului manelelor în spațiul cultural românesc. El este ”cel mai minunat student” cu ”cel mai minunat blog”, căruia nu-i scapă nimic. Dacă v-am stârnit interesul, puteți zăbovi o vreme pe blogul acestui domn. Scrie despre absolut orice se întâmplă în jurul lui și al altora, iar gâlceava dintre semeni îl încântă peste măsură. Să nu vă mire dacă articolele lui încep cu ”Vă era dor de un scandal ? Mie unul, da !”, înseamnă că domnul aici de față funcționează la cote maxime. Este unul dintre cei mai activi bloggeri din grupul la care m-am afiliat (grup care conține în jur de 380 de persoane), își face temele cu o conștiinciozitate care-l va plasa în locurile fruntașe din orice top s-ar înscrie. Dacă va ramâne la fel de perseverent, ochiul meu de vulpe bătrână îl vede ajuns departe în blogosferă!

Toată suflarea vizionează pelicule ! Așa încât, nu a fost curiozitate mai mare pentru mine (în afara decernării premiilor Oscar), decât să citesc pledoaria acestui domn pentru filme non americane. Stil direct de abordare, haios și lejer! Ne revedem în final pentru concluzii !



Salutare de pe un blog 100% cinefil. Pentru cinefilul din mine recunosc că e o onoare. Și îi mulțumesc Laurei pentru această ocazie.

Intru direct în subiect și anunț că voi face o mini-pledoarie pentru filmele extra-americane în general.

Așadar, 5 argumente pentru filmele extra-americane:

1. Fiecare cinematografie are specificul ei. Ok, pe cea americană o știm, știm cam ce poate. Poate că farmecul ei este diversitatea. Dar nu sunteți curioși și voi ce filme fac alte nații?
Iar în rândurile următoare voi prezenta, pe scurt, câteva caracteristici ale altor cinematografii. E adevărat, unele bazate pe stereotipuri, altele chiar reale :

- Cinematografia engleză este considerată a fi “dependentă” de literatură. Nu, nu e deloc rău, sunt niște ecranizări superbe. Dacă vrei să ai ceva cultură și nu prea ai timp/nu prea iți place să citești, e o șansă. Care nu trebuie ratată.

- Cinematografia franceză este renumită pentru comedii și pentru filmele polițiste. Jean Reno e unul din actorii extraordinari, după mine. Nu pot spune că au comedii mai bune sau mai rele ca americanii. Doar spun că merita vazute ȘI acestea. Iar filmele polițiste îmi par mult mai puțin previzibile decât cele americane.

- Cinematografia italiană și ea avantajele ei. Primul ar fi ca e țara mafiei, deci cele mai tari filme despre mafie le fac italienii. În niciun caz americanii. Apoi, a avut o capodoperă precum « La vita e bella ». Să nu mai zic de comedii, precum « Monstrul », mult peste majoritatea comediilor americane. Și au și o limbă atât de frumoasă!

- Cinematografia indiană este fabuloasă. Este foarte bogată (se fac mai multe filme decât la americani), deci aveți de unde alege. Farmecul ei este dat de interludiile muzicale, dar și de romantismul (de multe ori prea siropos) al majorității filmelor. De fapt, n-am vazut film indian care să nu aibă ceva romantism. Totuși, asta nu face filmele indiene slabe. Dimpotrivă. Au farmecul lor. Două recomandări : « Three idiots » ca și comedie și « Endhiran » ca și SF. Absolut bijuterii.

- Cinematografia suedeză este și ea foarte bogată. Trilogia Millenium, variantele suedeze, mi s-au părut adevărate bijuterii. Da, știu, sunt făcute după cărțile cu același nume. Dar ăsta nu e un defect. Dimpotrivă ! Și mai sunt filme suedeze bune. Au farmecul lor.

- Filmele românești au și ele specificul lor. Dacă până în 89 eram specializați pe filme istorice (nu râdeți, erau foarte bine văzute în afară; or fi fost ele de propagandă, dar erau foarte bine realizate), după 90 am început să ne specializăm în așa numitele « filme statice ». Nu le gustă toată lumea (gen Aurora), dar nu sunt singurele. Avem și comedii bune, cele din categoria filmelor mai « zgomotoase » (gen Poker, Filantropica), deci aveți din ce alege. Și bonus: sunt ale noastre ! Dacă nu le apreciem noi, ca români, cine altcineva să le aprecieze? (apropo, vorbeam de literatură: oare de ce noi nu am ecranizat mai multe romane? Că, în fond, avem o literatură bogată… Cinematografia e mult sub literatură… din păcate; legat de asta, mi se pare rușinos ca o nuvela de Mircea Eliade a fost ecranizata de Francis Ford Coppola (Notă Laura Trișcă: este vorba despre Youth Without Youth, făcut după nuvela ”Tinerețe fără de tinerețe”). Regizorii români ce au pazit? Iar Eliade are atâtea opere FABULOASE, din care ar rezulta mega-filme !

- Filmele sârbești sunt și ele fabuloase. Kusturica e unul dintre cei mai mari regizori. Să nu-mi ziceți ca n-ați auzit de « Pisica Albă, Pisica Neagră »? Dacă sunteți fani ai comediilor și ați ratat acel film, ați trăit degeaba. Sincer ! Iar filmul despre Maradona este la fel de tare. A, și încă ceva: muzica lui Bregovic (ca și coloana sonoră) contribuie din plin la farmecul lor.

- Filmele asiatice, chinezești, japoneze ori coreene, au farmecul lor și ele. Mă uit la audiențele făcute la tv de serialele asiatice (coreene, chinezești) și-mi dau seama de potențialul lor. Putem să ne amintim de filmele vechi cu arte marțiale (cele chinezești, ori cele japoneze cu samurai), ori de filme mai noi. Și fac și o recomandare: Confucius (chinezesc). O adevarată bijuterie !

- Alte filme europene : poloneze (de Roman Polanski ați auzit), germane (recent am aflat că un film foarte bun, Mongol, e de fapt o coproducție Rusia-Germania-Kazahstan), spaniole (Banderas e spaniol, iar ”Pielea in care traiesc” a fost apreciat… mie mi s-a părut ciudat, dar nu pot zice că e un film rău), cehe etc. Deci, puteți încerca !

2. Nu v-ați săturat de limba engleză? Veșnica limbă engleză, pe care am ajuns s-o cunoaștem în detaliu. Nu, nu zic ca-i știm înjurăturile pentru că, de fapt, e o limbă săracă în injurături. Orice înjurătură la ei conține cuvântul FUCK. A, pardon: poate fi înlocuit cu DAMN, dar nu are același impact. ”Damn” parcă ar fi NAIBA, iar ”fuck” DRACU’ :) . În fond, suntem latini, deci …de ce nu filme latine? Italiene, franțuze, de exemplu ? Și apropo, avem și noi cinematografie. Unde se vorbește limba noastră natală.

3. Poate v-ati saturat de aceleasi feţe. Da, eu unul am ajuns să mă satur de feţele actorilor americani. Le știu mecla pe de rost multora dintre ei. Simt nevoia de o schimbare. Uneori, datorită actorilor, mi se pare că am mai văzut filmul respectiv.

4. Nu vi se pare că multe americane sunt previzibile ? Păi asta pentru ca ați/am văzut (prea) multe filme americane. Nu e trist ? În fond, cu cât vedem mai multe, cu atât ni se strica farmecul. La unele am ajuns să știm după primele 15 minute cum se vor termina. Iar dacă n-am ghicit, ratarea este « la milimetru ». Și sigur data viitoare nu vom mai rata.

5. Nu v-ar plăcea să vedeți și alte peisaje ? Ok, și filmele americane conțin alte peisaje, dar nu e același lucru. Putem vedea imagini și din Suedia, și din India (e fascinantă acea țară), și din Franța…și din « sălbatica » Sicilie… Nu v-ați săturat de vilele pompoase din Miami ? Eu unul, da !

Și nu, prin aceste argumente nu vreau să vă fac să renunțați la a viziona filme americane.Nu, nu promovez RENUNȚAREA completă la vizionarea de filme americane. Promovez diversitatea, atâta tot!

V-am convins ? Dacă da, eu zic că ar trebui să facem presiune pe cinematografele noastre să ne ofere și altceva. În multe zile, la cinematografele noastre rulează exclusiv filme americane (cele comerciale, din mall-uri, de exemplu). N-am văzut niciun film indian (deși la tv se dau pe multe programe și nu se poate spune că n-au audiență), niciun film coreean, indian ori chinezesc (avem comunitate chinezeasca numeroasă…), niciun film turcesc (au si ele succes, nu ?), doar unul singur italian (Habemus Papam), franțuzești foarte puține și foarte rare, iar de alte nații deloc. Eventual la diverse festivaluri de film, dar alea sunt evenimente izolate și prea puțin popularizate.

Salutări CINEFILE tuturor, de pe un blog 100% cinefil! :)

Desigur, ar fi multe de spus referitor la acest subiect. Și nici nu o să încep o enumerare sterilă de filme ”extra-americane” (cum zice stimabilul). Ar însemna ca acest articol să nu apară foarte curând și să aibă o lungime care i-ar speria până și pe cei care îmi găzduiesc blogul. Mai sugerez cititorilor și cinematografia sud-americană, pe care o descopăr cu tot mai mare drag (Cidade de Deus, El secreto de sus Ojos, Nueve Reinas, El Aura, Los Cronocrimenes, capodopera El laberinto del fauno și lista ar putea continua generos). Iubitorii de animație se pot delecta cu producții japoneze care îți taie răsuflarea. Iar cinematografia nordică este absolut fabuloasă. Și nu mă refer doar la Ingmar Bergman, Lars von Trier sau Aki Kaurismäki. Let the Right One In, Rare Exports, Headhunters, In a Better World sunt doar câteva din filmele văzute recent care mi-au plăcut. Nu intrăm în cinematografia franceză sau italiană, ar fi prea multe de spus. Cu spaniolii e mai simplă treaba, îi iubesc și punct ! Pedro Almodóvar, supra-realistul Luis Buñuel, Alejandro Amenabar, Carlos Saura și Victor Erice sunt câțiva regizori interesanți, care mi-au provocat intens simțurile.

Sper ca acest articol să vă fi pus pe gânduri. Deși pare scris foarte lejer, el conține multe cuvinte-cheie. Acum să îl văd eu pe stimabilul oltean cum s-a gândit el să facă presiune pe cinematografele românești, să îi aducă și alte filme decât cele americane de duzină ! Asta chiar că merită o discuție mai aprofundată….Și, Emil, nu ai de ce să-mi mulțumești, chiar mi-a făcut plăcere!