Rating IMDB: 8.4/10
Despre Clint Eastwood stiam ca regizeaza bine, dar nici chiar asa! Ma incantase in mod deosebit cu "Mystic River", fiind unul dintre preferatele mele, pe care l-as revedea oricand cu placere...desi ii cunosc deznodamantul. Mi-a placut si lungul "Changeling", de filmul "The Bridges of Madison County" nici nu mai vorbesc. Dar, cu "Gran Torino", m-a lasat cu gura cascata. E una dintre cele mai bune drame pe care am vazut-o in ultima vreme, alaturi de "Crossing Over". Filmul frapeaza prin profunzime, alegand ideea in detrimentul actiunii. Aduna o multitudine de probleme, subiecte, situatii si conceptii: rasism, diferente culturale, reconciliere, familie, unitate, compasiune, iertare, religie, influenta anturajului, moarte, viata, prefacatorie, adevar si minciuna.
Proaspat vaduv, Walt Kowalski este un batranel pe care cu siguranta nu ti l-ai dori in preajma ta. Nu e deloc simpatic si nici nu se forteaza a fi, maraie si ranjeste mai rau decat o potaie comunitara cand ceva/cineva nu e conform asteptarilor sale. Daca se enerveaza rau, scoate si pusca din dotare de care nu ezita sa faca uz, daca e vreun inconstient care ii calca peluza. Are doi fii, buni ca sarea pe rana, pusi pe ciupit lovele sau ce-o mai fi util de la batranul lor tata.Are o familie de vecini vietnamezi (un clan de-a dreptul) care il scot din sarite in fiecare zi. In paralel, preotul raposatei neveste il agaseaza cu incercarile lui neobosite de a obtine de la Walt o spovedanie. El i-ar da o joarda pe spinare, in loc de spovedanie, mai ca ma enerveaza pe mine cu insistentele lui. Printre vecinii astia vietnamezi (descendenti din nu stiu ce etnie Hmong), se afla doi adolescenti, frate si sora, cu care dezvolta o relatie speciala: Sue, pe care o salveaza din ghearele flamande ale unei gasti de negri si Thao care se afiliaza la o banda de golani (el fiind, de altfel, un fatalau care toata ziua spala vase in familie) si incearca sa ii fure lui Walt Kowalski frumusete de Gran Torino, anul 1972. Tataia, vigilent din fire, scoate pusca, si gata! S-a dus episodul initierii fatalaului Thao in gasca "sfanta" a talharilor.
Legatura pe care Walt o dezvolta cu Sue si Thao capata valente nebanuite, adesea surprinzatoare. Ajung sa se influenteze reciproc in mod considerabil. Situatii interesante, tragice, amuzante. Desi, in esenta, filmul este deosebit de trist, abunda in pasaje in care se rade cu pofta. "Gran Torino" e tare interesant. Nu vreau sa mai insist pe subiect, o descriere mai amanuntita l-ar simplifica nemeritat. Va las sa-l descoperiti singuri! Vizionare cu adevarat placuta!