Rating IMDB: 7.1/10Ei, asa da, oameni buni! Iata ca se poate! Si inca foarte bine...
O doamna, pe numele ei Jennifer Crawford, este maritata. Asta nu o impiedica sa mai guste putin din placerile vietii, impreuna cu un copoi, cu care se vede in mod regulat. Nu-mi dau seama cand a gresit: cand s-a maritat cu Ted Crawford sau cand si-a "tras" drept amant pe Rob Nunally. Oricum am da-o, finalul doamnei e tare neplacut: sotul o asteapta acasa (fiind foarte la curent cu activitatile zilnice ale sotiei) si o impusca fara nicio remuscare. Ceea ce urmeaza...e atat de alert...de captivant...merita mai degraba vazut, decat citit.
Femeia nu este omorata in orice moment, ci cu foarte mare precizie. Adica atunci cand se poate prezenta la ancheta exact politistul care o ducea pe culmile placerii in timpul liber. Nu mica este durerea amantului sa isi vada iubita intinsa in casa cu sangele siroind si aproape moarta. De fapt, ea este in moarte cerebrala, conectata la aparate si numai o minune o mai poate aduce la viata.
Se recolteaza arma crimei, reuseste sa obtina o marturisire scrisa din partea sotului, iar cazul pare deja floare la ureche. Politistul, dornic de razbunare apeleaza la mai tanarul procuror Willy Beachum pentru a-l infunda iremediabil pe criminal. Pare cea mai usoara treaba din lume, procurorul Beachum fiind extrem de priceput si metodic, cu o impresionanata rata a condamnarilor de 97%.
Dar, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ! Deloc! Nici nu incepe bine ancheta, ca deja avem o mare problema. Arma gasita langa doamna este analizata si, ce sa vezi, rezulta ca nu a fost folosita niciodata. Criminalul cere sa se reprezinte singur in fata legii, dandu-i cu fiecare ocazie palmutze dupa ceafa procurorului deja ambitionat in a-l condamna, demonstrandu-i cu o lejeritate periculoasa ca nu prea e bine pregatit. Cand Ted Crawford deconspira in plen relatia sotiei cu politistul chemat in boxa martorilor, wow, e un soc pentru toata lumea si lucrurile iau alta directie.
Filmul nu face altceva decat sa contureze personalitatea bolnava, diabolica, periculos de inteligenta a criminalului. Si ce sa-i faci, astfel de roluri ii vin turnate ca o manusa lui Anthony Hopkins, deja eternul psihopat Hannibal, care da inca o data o lectie de interpretare ce merita aplauze la scena deschisa. Sigur, dialogurile evolueaza spre final la ceva ce imi aminteste foarte mult de John Grisham (cica parintele thriller-ului juridic), iar situatia este mai mult decat enervanta pentru procuror: el STIE ca Ted si-a ucis sotia, dar cum sa o dovedeasca cand nu gaseste arma crimei (desi a scotocit casa de cel putin 3 ori) si tot ce are este o arma cu care nu s-a tras niciodata si o declaratie luata sub presiunea evenimentelor; sotia pare a nu se mai trezi din somnul ei adanc, pentru a spune cine a tras in ea, ba chiar Ted face eforturi pentru a o deconecta de la aparate.
O lectie de inteligenta diabolica, maiestrie in intepretare, chichitze juridice si multa ambitie; o reteta care a functionat, rezultatul fiind uimitor. Il recomand cu deosebita caldura!
