Rating IMDB: 8.4/10
Hmmm…nu mi-a placut in veci sa vad cum o femeie traieste in umbra alteia, cum Nevasta 2 incearca si ea sa fie aidoma Nevastei 1, crezand ca asta o va ridica in ochii sotului. Patetic! Jalnic! Lipsit de orice farama de demnitate! In filmul de fata, nu e vorba de niciunele, ci doar de o naivitate extrema, combinata cu o dragoste oarba, nevinovata, adevarata! Cum ma incapatanez sa cred ca mai exista si in viata reala, nu doar in filme! Bine, hai, sa zicem, fara naivitatea exagerata a doamnei!
Maximilian de Winter ( Laurence Olivier tinerel si deosebit de chipes) se cam indragosteste de o domnisoara. Domnisoara asta lucra in serviciul unei babe invidioase, ursuze, absurde si cam tampite. O ia de nevasta imediat, fara alte comentarii. O duce la Menderley, cuibusorul lor de nebunii, adevarat palat si devine, astfel, doamna casei. Numai ca fata asta are un aer dulceag de naivitate si, ce sa vezi, chiar isi iubeste sotul din toata inima. Nu e ea foarte pregatita pentru un asemenea salt de clasa sociala, unde mai pui ca la Menderley o asteapta o atmosfera din-asta apasatoare, de rezistenta. Pe unde se invarte, pe unde se suceste, un nume e pe buzele tuturor: Rebecca. Asta e prima sotie (decedata intr-un nefericit accident) a domnului de Winter, despre care fata noastra aude numai descrieri la superlativ. Ai zice ca e perfecta: deosebit de frumoasa, rafinata, elevata, o doamna desavarsita in casa, iubita la extrem de sot si de servitori. Mai ales de o camerista ce pare nitelush certata cu ratiunea sanatoasa.
In fine, Nevasta 2 (nu-i mai tin minte numele, Rebecca se repeta obsesiv, probabil asta e si ideea) vrea cu tot dinadinsul sa ii fie pe plac sotului. Il dragaleste toata ziua, ii face hatarurile, dar cam ajunge sa traiasca in umbra primei neveste. Totul in casa aia aminteste de Rebecca, pana si initiala de pe servetelele de la masa! Identitatea ei proprie cam ajunge sa fie substituita cu cea a Nevestei 1. Sotul, se mai enerveaza el din cand in cand si o mai bruftuluieste, dar se inmoaie ca untul la flacara atunci cand sotia il ia in brate si ii marturiseste iubirea ei sincera.
Si totusi, in incercarile ei de a face pe placul absolut al sotului si de a nu-l supara cu nimic (desi o mai face din cand in cand, involuntar), afla neshte adevaruri despre obsedanta asta de Rebecca, venite parca sa sprijine ideea unei personalitati proprii. Cu cat incerci sa faci pe plac unui barbat, traind in umbra primei neveste, cu atat e posibil sa gresesti. In definitiv, n-ai deveni sotia nimanui, daca domnul care te-a cerut nu te-ar placea exact asa cum esti.
Un film regizat de Hitchcock, cu suspansul aferent. Mi-a placut in ansamblu. In plus, e un parfum aparte in felul in care ea il iubeste pe el. E frumoasa oricand o dragoste sincera si neconditionata, fie ea si in filme. E ceva provocator in felul in care il priveste, il mangaie, il saruta cu nesat…
