Rating IMDB: 8.1/10
Un film exceptional, cum rar mi-a fost dat sa vad! As spune ca nu rasismul in sine e tema principala, ci, mai degraba, prejudecata fata de cel Altfel de langa tine. Ca e negru, impertinent, hot, sau ca l-ai platit sa-ti deretice prin casa, omul de langa tine e cu siguranta Altfel. Numai filtrul tau personal (fie el indus de altii, fie dobandit pe parcurs prin judecati proprii) decide din ce puncte de vedere e altfel si il judeca. Doar ca te poti insela amarnic sau poti avea deplina dreptate! Faptele tale il pot influenta mai mult decat ai crede sau ti-ar pasa, faptele lui te-ar putea influenta mai mult decat a cuprins mintea ta vreodata. Este una din constantele surprize ale vietii, este ceea ce da savoare traiului nostru!
Avem in film o comunitate la scara redusa, cu indivizi ale caror interactiuni pot fi importante sau superficiale, trecatoare sau permanente, existand sau nu un grad de rudenie intre ei. Politistul care isi duce indurerat si extenuat tatal bolnav la toaleta in miez de noapte e acelasi politist care are un cui impotriva negrilor. Astfel, sub puterea insignei, opreste o masina in care se afla un cuplu de culoare si o pipaie pe doamna, chiar sub privirile neputincioase si pline de umilinta ale sotului. Dar, sub semnul surprizelor pe care numai soarta ti le ofera, el este acelasi politist care salveaza exact aceeasi doamna de culoare dintr-un accident rutier care i-ar fi curmat neindoielnic viata. Colegul politistului rasist priveste cu indignare modul in care doamna este umilita chiar in fata sotului ei si cere sa fie mutat cu un alt partener de patrula. Dar tot el sfarseste prin a ucide in mod stupid un negru, gratie unui reflex venit inaintea rationamentului…
Asadar, fiecare membru al comunitatii analizate comite atat fapte bune, cat si fapte rele, salveaza sau ia vieti, daruieste sau curma sperante, judeca si sunt judecati la randul lor. Finalul filmului sugereaza ideea de continuitate; interactiunile s-au petrecut, se petrec si se vor petrece, atat vreme cat vor exista oamenii insisi.
Sigur, filmul face si o incursiune aparte in problema spinoasa a rasismului si a prejudecatilor care stau la baza lui. Unii oameni sunt judecati dupa simpla culoare a pielii, uneori nemeritat, alteori coincidenta le da dreptate celor care judeca. Intamplator sau nu, in film apar 2 figuri emblematice de culoare care se tanguie reciproc asupra felului in care sunt discriminati de catre albi, dar fura prima masina aratoasa care le apare in cale :))
Filmul este impresionant prin insusi realismul sau. Nimic extraordinar, ci numai fapte de viata insiruite coerent, frumos, credibil, interesant. Sigur, in aceasta consta insasi unicitatea lui “Crash” si il face atat de bun! Un lucru e cert: nu toate filmele trebuie sa urmareasca acelasi tipar, ar fi groaznic de plictisitoare. Agreez orice tema, atata vreme cat raman cu ceva din ea! Iar din “Crash” e imposibil sa nu ramai cu acel “ceva”, fie ca-l incadrezi la “Asa da” sau “Asa nu”…
Un film exceptional, cum rar mi-a fost dat sa vad! As spune ca nu rasismul in sine e tema principala, ci, mai degraba, prejudecata fata de cel Altfel de langa tine. Ca e negru, impertinent, hot, sau ca l-ai platit sa-ti deretice prin casa, omul de langa tine e cu siguranta Altfel. Numai filtrul tau personal (fie el indus de altii, fie dobandit pe parcurs prin judecati proprii) decide din ce puncte de vedere e altfel si il judeca. Doar ca te poti insela amarnic sau poti avea deplina dreptate! Faptele tale il pot influenta mai mult decat ai crede sau ti-ar pasa, faptele lui te-ar putea influenta mai mult decat a cuprins mintea ta vreodata. Este una din constantele surprize ale vietii, este ceea ce da savoare traiului nostru!
Avem in film o comunitate la scara redusa, cu indivizi ale caror interactiuni pot fi importante sau superficiale, trecatoare sau permanente, existand sau nu un grad de rudenie intre ei. Politistul care isi duce indurerat si extenuat tatal bolnav la toaleta in miez de noapte e acelasi politist care are un cui impotriva negrilor. Astfel, sub puterea insignei, opreste o masina in care se afla un cuplu de culoare si o pipaie pe doamna, chiar sub privirile neputincioase si pline de umilinta ale sotului. Dar, sub semnul surprizelor pe care numai soarta ti le ofera, el este acelasi politist care salveaza exact aceeasi doamna de culoare dintr-un accident rutier care i-ar fi curmat neindoielnic viata. Colegul politistului rasist priveste cu indignare modul in care doamna este umilita chiar in fata sotului ei si cere sa fie mutat cu un alt partener de patrula. Dar tot el sfarseste prin a ucide in mod stupid un negru, gratie unui reflex venit inaintea rationamentului…
Asadar, fiecare membru al comunitatii analizate comite atat fapte bune, cat si fapte rele, salveaza sau ia vieti, daruieste sau curma sperante, judeca si sunt judecati la randul lor. Finalul filmului sugereaza ideea de continuitate; interactiunile s-au petrecut, se petrec si se vor petrece, atat vreme cat vor exista oamenii insisi.
Sigur, filmul face si o incursiune aparte in problema spinoasa a rasismului si a prejudecatilor care stau la baza lui. Unii oameni sunt judecati dupa simpla culoare a pielii, uneori nemeritat, alteori coincidenta le da dreptate celor care judeca. Intamplator sau nu, in film apar 2 figuri emblematice de culoare care se tanguie reciproc asupra felului in care sunt discriminati de catre albi, dar fura prima masina aratoasa care le apare in cale :))
Filmul este impresionant prin insusi realismul sau. Nimic extraordinar, ci numai fapte de viata insiruite coerent, frumos, credibil, interesant. Sigur, in aceasta consta insasi unicitatea lui “Crash” si il face atat de bun! Un lucru e cert: nu toate filmele trebuie sa urmareasca acelasi tipar, ar fi groaznic de plictisitoare. Agreez orice tema, atata vreme cat raman cu ceva din ea! Iar din “Crash” e imposibil sa nu ramai cu acel “ceva”, fie ca-l incadrezi la “Asa da” sau “Asa nu”…
